Informații dosare ce cuprind 1449/101/2025
(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)
1. Numărul dosarului:
1449/101/2025
Numărul vechi:
Data înregistrării:
2 iulie 2025, ora 12:59:00
Data ultimei modificări:
3 iunie 2026, ora 13:29:25
Instanță:
Tribunalul Mehedinți
Secție:
Secţia Penală
Materie:
Penal
Obiect:
efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (art.250 NCP)
Stadiu procesual:
Fond
Părți:
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINTI - Petent
Popa Balaci Constantina - Inculpat
Vîlceanu Cecilia - Parte vătămată
Ședințe:
3 iunie 2026, ora 09:00
Complet: C4 CP-F
Tip soluție: Soluţionare
Soluția pe scurt: În temeiul art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă inculpata POPA BALACI CONSTANTINA, la pedepsele de:
- 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt”, prevăzută de art. 228 alin. (1) Cod penal, la care adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 2 (doi) ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condi?iile art.65 alin.3 Cod penal;
- 1 an ?i 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată”, prev. de art. 250 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. (2 acte materiale), la care adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a si b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal pe o durată de 2 (doi ) ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condi?iile art.65 alin.3 Cod penal;
-2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată”, prev. de art. 360 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. (2 acte materiale), la care adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a si b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prev. de art.68 alin.1 lit. b Cod penal, pe o durată de 2 (doi ) ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a si b, pe durata si în condi?iile art.65 alin.3 Cod penal.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime (2 luni închisoare) din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. 1 Cod penal aplică inculpatei Popa Balaci Constantina pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal.
În baza art. 45 alin. 5 C.p. aplică inculpatei Popa Balaci Constantina ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau in orice alte funcţii publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata si în condi?iile art.65 alin.3 Cod penal.
În baza art.68 alin.1 lit. b) Cod penal, executarea pedepsei complementare va începe la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art.65 alin. 3 Cod penal, pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie.
În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei pe o durată de 2 (doi) ani care reprezintă termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen..
În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpata Popa Balaci Constantina, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Mehedinţi , schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile;
- să comunice Serviciului de Probaţiune Mehedinţi schimbarea locului de muncă;
-să comunice Serviciului de Probaţiune Mehedinţi informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, dispune ca inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Primăriei Mun. Dr.Tr.Severin, fie în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.
Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpata asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse prin prezenta sentinţă penală sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza art. 25 alin. 1 C.p.p., rap. la art. 397 C.p.p.,
Respinge ac?iunea civilă formulată de partea civilă Vîlceanu Cecilia.
Constată că inculpata a achitat suma de 125 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă Vîlceanu Cecilia potrivit Facturilor nr. MAN00002935/25.03.2026 şi nr. MAN00002684/17.03.2026.
Ia act că inculpata Popa Balaci Constantina a fost asistată pe parcursul judecăţii de apărător ales, av. Mărculescu Marilena conform împuternicirii avocaţiale aflată la dosarul cauzei ( f. 10 d.i.).
În baza dispoziţiilor art. 398 Cod procedură penală şi art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpata Popa Balaci Constantina la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care suma de 33,64 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza urmăririi penale).
În baza art. 93 şi 94 C.p., un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedin?i la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunţată astăzi, 03.06.2026, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
6 mai 2026, ora 10:00
Complet: C4 CP-F
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: În baza art. 391 alin. 3 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 130/2021, amână deliberarea, redactare şi pronunţarea hotărârii la data de 03.06.2026.
În baza art. 405 alin. 1, teza finală din Codul de procedură penală, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea instanţei, azi data de 06.05.2026, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
25 martie 2026, ora 09:00
Complet: C4 CP-F
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: În baza art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 130/2021, stabileşte termen pentru deliberare, redactare si pronunţare a hotărârii la data de 06.05.2026.
În baza art. 405 alin. I, teza finală din Codul de procedură penală, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.03.2026, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
11 martie 2026, ora 09:00
Complet: C4 CP-F
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Admite cererea de amânare formulată de inculpată privind achitarea prejudiciului cauzat părţii civile
28 ianuarie 2026, ora 09:00
Complet: C4 CP-F
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: în vederea efectuării unui referat de evaluare
3 decembrie 2025, ora 09:00
Complet: C4 CP-F
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: pentru ca inculpata să depună înscrisuri în circumstanţiere
22 octombrie 2025, ora 09:00
Complet: C4 CP-F
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei în vederea pregătirii apărării
Pagina principală