Informații dosare ce cuprind 20893/3/2021

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 20893/3/2021
Data înregistrării: 19 iulie 2021, ora 12:47:00
Data ultimei modificări: 17 noiembrie 2023, ora 14:20:32
Instanță: Tribunalul București
Secție: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: litigii cu profesioniștii
Obiect: ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1014 CPC ş.u.
Stadiu procesual: Fond

Părți:
BUCUR OBOR SA - Creditor
AUCHAN ROMANIA SA - Debitor

Ședințe:
16 noiembrie 2023, ora 09:00
Complet:
Tip soluție: Consfinţeşte tranzacţia părţilor
Soluția pe scurt: Admite cererea având ca obiect consfinţirea acordului intervenit între creditoarea BUCUR OBOR S.A. şi debitoarea AUCHAN ROMANIA S.A. şi ia act de acordul părţilor pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului în cadrul procedurii de mediere, în baza Acordului de mediere nr. 2424/28.10.2022 (Contractul de mediere nr. 2423/27.10.2022), în sensul celor care urmează: „ACORD DE MEDIERE încheiat la data de 28.10.2022 în baza Contractului de Mediere nr. 2423 din 27.10.2022 (1) BUCUR OBOR S.A., cu sediul social situat în mun. Bucureşti, Şos. Colentina, nr. 2, sector 2, înregistrată la ORCTMB sub nr. J40/365/1991, având CUI RO 19, IBAN RO71BTRL04401202829264XX, deschis la Banca Transilvania, Sucursala Bucur Obor, reprezentată prin dl. Gabriel-Ciprian TIRIPA, în calitate de Director General, denumită în continuare „Bucur Obor", (2) AUCHAN ROMÂNIA S.A., cu sediul social în Bucureşti, str. Braşov nr. 25, etaj 4, camera nr. 1, Sector 6, înregistrată la Registrul Comerţului Bucureşti sub nr. J40/2731/2005, EUID: ROONRC. J40/2731/2005, având cod unic de înregistrare 17233051, atribut fiscal RO, IBAN R068 BRDE 450S V114 0202 4500, deschis la BRD-SMCC, reprezentată prin dl. Stephane BOENNEC, în calitate de Director Finanţe şi Patrimoniu (împuternicit conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 21 / 20.10.2022), denumită în continuare „Auchan", denumite în continuare în mod individual „Partea" şi în mod colectiv „Părţile", în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, am consimţit la încheierea prezentului acord, liber exprimat şi neafectat de vreun viciu de consimţământ („Acordul de mediere"), după cum urmează: AVÂND ÎN VEDERE: a) Contractul de închiriere atestat sub nr. 7317/21.07.2017 de Popovici Niţu Stoica & Asociaţii prin avocat Irina Ivanciu, încheiat între Bucur Obor (Proprietar) şi Auchan (Chiriaş), astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1 / 08.05.2018 şi prin Actul adiţional nr. 2 / 13.07.2018 („Contractul Supermarket"), b) Contractul de închiriere atestat sub nr. 7318/21.07.2017 de Popovici Nitu Stoica & Asociaţii prin avocat Irina Ivanciu, încheiat între Bucur Obor (Proprietar) şi Auchan (Chiriaş), astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1 / 08.05.2018 („Contractul Gastro"); c) Dosarele de executare silită nr. 273/2020 şi nr. 274/2020 ale Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Miu şi Partenerii iniţiate de Bucur Obor împotriva Auchan în temeiul titlurilor executorii reprezentate de Contractul Supermarket şi Contractul Gastro (denumite împreună „Dosarele de Executare"); d) Sumele consemnate la dispoziţia executorului, în cuantum de 4.667.242,33 lei în dosarul de executare nr. 273/2020, respectiv în cuantum de 2.549.980,73 lei în dosarul de executare nr. 274/2020; e) Contestaţiile la executare formulate de Auchan în legătură cu Dosarele de Executare (denumită împreună „Contestaţiile la Executare"), respectiv: • dosar nr. 18264/303/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă; • dosar nr. 6334/303/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; • dosar nr. 18266/303/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă; • dosar nr. 6340/303/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; f) Dosarele nr. 20888/3/2021, 20893/3/2021 şi 20891/3/2021, aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă („Dosarele de Ordonanţă de Plată") prin care Bucur Obor solicită emiterea unor ordonanţe de plată pentru obligarea Auchan la plata: • facturilor emise în baza Contractului Supermarket, în cuantum de 1.408.251,15 lei şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 927.402,01 lei calculate până la 16.07.2021 - dosar nr. 20888/3/2021. • facturii FBQ59369/28.12.2018 în cuantum de 352.861,03 lei, emisă pentru cheltuielile ocazionate de modificările aduse spaţiului închiriat către Auchan, plus 321.809,26 lei - penalităţi de întârziere calculate până la 16.07.2021 - dosar nr. 20893/3/2021. • facturilor emise în baza Contractului Gastro în cuantum de 3.250.508,12 lei şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 2.261.987,39 lei, calculate până la 16.07.2021, dosar nr. 20891/3/2021. g) Notificarea de reziliere a Contractului Supermarket trimisă de Bucur Obor la 17.11.2020, notificarea de reziliere a Contractului Supermarket trimisă de Bucur Obor la 19.03.2021 şi, respectiv, Notificarea de reziliere a Contractului Gastro trimisă de Bucur Obor la 17.11.2020 (denumite împreună „Notificările de Reziliere"); h) Dosarul nr. 32990/3/2020, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă („Dosarul de Pretenţii Auchan"), prin care Auchan solicită: (i) obligarea Bucur Obor la plata sumei de 1.491.252,99 lei, reprezentând costuri aferente lucrărilor de modificare şi îmbunătăţire datorate de Bucur Obor în temeiul art. 3.1 din Actul Adiţional nr. 1 la Contractul Supermarket, la care se adaugă penalităţile aferente; (ii) obligarea Bucur Obor la plata sumei de 12.200.000 lei, reprezentând prejudiciu efectiv (2.700.000 lei) şi beneficiu nerealizat (9.500.000 lei), ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei Bucur Obor de a asigura folosinţa liniştită şi utilă a spaţiilor care fac obiectul Contractului Supermarket; (iii) anularea Notificărilor de Reziliere; i) Intenţia Părţilor dea pune capăt în întregime litigiilor ce fac obiectul Dosarelor de Executare, Contestaţiilor la Executare, Dosarelor de Ordonanţă de Plată şi Dosarului de Pretenţii solicitate de către Auchan; PĂRŢILE AM CONVENIT URMĂTOARELE: Art. 1. Auchan va achita către Bucur Obor suma de 350.000 EUR plus TVA cu titlu de chirie, echivalent în lei la cursul valutar al BNR din data plăţii. Suma va fi achitată din sumele indisponibilizate la dispoziţia executorului judecătoresc în Dosarele de Executare nr. 273/2020 şi nr. 274/2020 ale Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Miu şi Partenerii, respectiv câte 175.000 EUR plus TVA pentru fiecare dosar, echivalent în lei la cursul valutar al BNR din data plăţii. Art. 2. Factura fiscala nr. 7822464 / 29.06.2018 emisa de Auchan, in valoare de 1.491.252,99 lei, va compensa, in ordinea vechimii, facturile emise de Bucur Obor S.A. si neachitate de Auchan România S.A., pana la concurenta sumei sus-mentionate. Art. 3. BUCUR OBOR declară că, odată cu plata sumei menţionate la art. 1, compensarea menţionata la art. 2 si întocmirea şi transmiterea de către Bucur Obor S.A. a facturii de reducere comercială către AUCHAN ROMÂNIA S.A. pentru suma de (5.011.620,27 lei - 416.500€ x curs BNR din data plaţii -1.491.252,99 lei], sunt stinse toate creanţele pretinse faţă de Auchan decurgând din Contractul Supermarket şi Contractul Gastro pentru perioada 2018 - 2021, incluzând, dar fără a se limita la, chirie, costuri cu spaţiile comune, costuri ocazionate de modificările aduse spaţiilor închiriate, penalităţi aferente acestor sume. Art. 4. Auchan declară că, prin prezentul Acord de mediere, respectiv ca odată cu plata sumei menţionate la art. 1, compensarea menţionata la art. 2 si întocmirea şi transmiterea de către Bucur Obor S.A. a facturii de reducere comercială către AUCHAN ROMÂNIA S.A. pentru suma de (5.011.620,27 lei - 416.500€ x curs BNR din data plaţii - 1.491.252,99 lei), sunt stinse toate creanţele pretinse faţă de Bucur Obor pentru perioada 2018 - 2021, incluzând, dar fără a se limita la costuri pentru lucrările de modificare şi îmbunătăţire şi penalităţi aferente acestor sume sau prejudicii decurgând din neobţinerea autorizaţiei privind securitatea la incendiu înainte de 24.09.2020 sau din orice alt motiv. Art. 5. Părţile agreează că, după eliberarea sumei menţionate Ia art. 1 şi după compensarea sumei prevăzute la art. 2, vor solicita Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Miu şi Partenerii să elibereze diferenţa de bani rămasă din Dosarele de Executare către Auchan. Art. 6. Bucur Obor va solicita Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Miu şi Partenerii, în termen de cel mult 5 zile de la eliberarea sumelor în conformitate cu cele menţionate la art. 1 şi 3, să constate că au fost conciliate/mediate, fiind considerate de către Părţi ca fiind stinse în mod integral, creanţele în Dosarele de Executare nr. 273/2020 şi nr. 274/2020 şi să pronunţe o încheiere prin care constată încetarea executării silite, conform art. 703 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Art. 7. Părţile sunt de acord că Notificările de Reziliere ale Contractului Supermarket şi Contractului Gastro nu au produs efecte şi că relaţia comercială dintre acestea s-a derulat în continuare în temeiul Contractului Supermarket şi Contractului Gastro. Art. 8. In ceea ce priveşte Contractul Supermarket, Părţile agreează: 8.1. Chiria Variabilă / Procentuală (astfel cum este definită în Contractul Supermarket) se determină prin raportare la Chiria Fixă (astfel cum este definită în Contractul Supermarket) care include atât echivalentul folosinţei Spaţiilor închiriate, cât şi Costul cu Spaţiile Comune (astfel cum sunt definite în Contractul Supermarket). Prin urmare, pentru anii 2020 si 2021, Auchan nu datorează Chirie Variabilă / Procentuală în temeiul Contractului Supermarket, astfel încât Bucur Obor va storna facturile FBQ75927/27.01.2021 în valoare de 92.973,75 lei şi FBQ84428/14.02.2022 în valoare de 54.670,72 lei. 8.2. prelungirea Contractului Supermarket cu cinci ani începând de la 01.11.2022 (respectiv, până Ia data de 31.10.2027), urmând ca detaliile comerciale să fie prevăzute într-un act adiţional separat, care va include şi clarificările cu privire la Chiria Procentuală. Art. 9. Contractul Gastro încetează prin ajungerea la termen. Art. 10. Părţile declară că nu mai au nicio pretenţie una faţă de cealaltă în legătură cu aspectele litigioase care fac obiectul Contestaţiilor la Executare, Dosarelor de Ordonanţă de Plată şi Dosarului de Pretenţii solicitate de către Auchan. Art. 11. Părţile agreează stingerea integrală a litigiilor ce fac obiectul Contestaţiilor la Executare, Dosarelor de Ordonanţă de Plată şi Dosarului de Pretenţii solicitate de către Auchan. Art. 12. Fiecare Parte declară că renunţă la a solicita de la cealaltă Parte, orice cheltuieli efectuate în legătură cu Contestaţiile la Executare, Dosarele de Ordonanţă de Plată, Dosarul de Pretenţii Auchan, incluzând, dar fără a se limita la, costuri de asistenţă şi reprezentare juridică; taxe de timbru, onorarii de expert, costul finanţării sumelor blocate la dispoziţia executorului. In legătură cu Dosarele de Executare, Părţile au agreat ca Bucur Obor va suporta 40%, iar Auchan va suporta 60% din onorariile Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Miu şi Partenerii, în valoare totală de 90.483,45 lei (TVA inclus), fără a include onorariile avocaţilor implicaţi, care vor rămâne în sarcina Părţilor care i-au angajat. Art. 13. Pentru înlăturarea oricărui dubiu, prin art. 12, Părţile nu renunţă la dreptul de a solicita instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor fiscale restituirea taxelor de timbru în temeiul art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Art. 14. Părţile agreează că vor prezenta Acordul de mediere în vederea încuviinţării de către instanţele de judecată în: • dosar nr. 18264/303/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă; • dosar nr. 6334/303/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti; • dosar nr. 18266/303/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă; • dosar nr. 6340/303/2021 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti • dosar nr. 20888/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă; • dosar nr. 20893/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă; • dosar nr. 20891/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă; • dosar nr. 32990/3/2020, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a Civilă. Art. 15. Părţile agreează că vor solicita instanţelor în dosarele enumerate la art. 14 să pronunţe o hotărâre de expedient cu următorul conţinut: „Instanţa ia act de acordul părţilor pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului în cadrul procedurii de mediere. Dispune restituirea integrală a taxelor de timbru achitate în prezentul dosar." Acordul de mediere conţine 5 pagini şi a fost încheiat azi, 28.10.2022, data semnării sale, în 20 exemplare originale în limba română, semnate pe fiecare pagină, un exemplar original fiind înmânat fiecăreia dintre Părţi, câte un exemplar original va fi depus de fiecare parte la dosarele menţionate la art. 14 în vederea încuviinţării de către instanţă şi pronunţării unei hotărâri de expedient, iar câte un exemplar în original va fi depus la Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Miu şi Partenerii şi unul va rămâne în arhiva mediatorului. Auchan România SA, Bucur Obor SA, prin Director Finanţe şi Patrimoniu, prin Director General, Prezentul Acord de mediere a fost redactat astăzi 28.10.2022 în prezenţa mediator Fănuţa Lişman în număr de 20 exemplare originale, unul pentru mediator, câte unul pentru fiecare parte semnatară a acordului de mediere şi câte un exemplar instanţelor de judecată şi executorilor judecătoreşti. Mediator, „ Dispune restituirea către creditoarea BUCUR OBOR S.A. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei. Executorie. Cu drept de a formula cerere de recurs, care se depune la Tribunalul Bucureştia – Secţia a VI-a civilă, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.11.2023.

9 noiembrie 2023, ora 09:00
Complet: C24-Fond
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 16.11.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.11.2023.

16 septembrie 2021, ora 11:00
Complet: C24-Fond
Tip soluție: Suspendat
Soluția pe scurt: Admite cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de creditoare. Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 18266/303/2020. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 16.09.2021.



Pagina principală