Informații dosare ce cuprind 2837/305/2026
(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)
1. Numărul dosarului:
2837/305/2026
Numărul vechi:
Data înregistrării:
4 mai 2026, ora 11:12:00
Data ultimei modificări:
6 mai 2026, ora 08:15:17
Instanță:
JudecatoriaSFANTUGHEORGHE
Secție:
-
Materie:
minori și familie
Obiect:
ordin de protecţie
Stadiu procesual:
Fond
Părți:
Drăgoiu Andra-Lavinia - Reclamant
Cioran Cornel-Constantin - Pârât
Ședințe:
5 mai 2026, ora 12:00
Complet: CM6
Tip soluție: Admite in parte cererea
Soluția pe scurt: Admite în parte cererea de emitere a unui ordin de protecţie, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Drăgoiu Andra-Lavinia, în contradictoriu cu pârâtul Cioran Cornel-Constantin.
Emite ordinul de protecţie pe durata de 6 (şase) luni, calculată de la data prezentei, prin care se dispun următoarele măsuri:
-obligă pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 50 metri faţă de reclamanta Drăgoiu Andra-Lavinia, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a acestora în faţa unor instanţe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituţii şi autorităţi publice;
-obligă pârâtul să păstreze o distanţă minimă de 50 metri faţă de locuinţa reclamantei Drăgoiu Andra-Lavinia.
Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.
Executarea hotărârii se face fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.
Onorariile avoca?ilor din oficiu desemna?i pentru păr?i, în cuantum de câte 656 lei fiecare, rămân în sarcina statului ?i se avansează din fondurile Ministerului Justi?iei.
Încălcarea de către pârât a măsurilor dispuse prin prezentul ordin de protecţie constituie infracţiune, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
În temeiul art. 46 din Legea nr. 217/2003, instanţa atrage atenţia reclamantei că, în calitate de persoană protejată, are obligaţia de a respecta măsurile dispuse prin ordinul de protecţie, în caz contrar putând fi obligată la acoperirea cheltuielilor generate de emiterea şi punerea în executare a ordinului.
În temeiul art. 46 din Legea nr. 217/2003, instanţa atrage atenţia reclamantei că are dreptul de a sesiza organele de poliţie în cazul în care constată că agresorul nu a respectat măsurile dispuse prin prezenta.
În temeiul art. 46 din Legea nr. 217/2003, copia dispozitivului hotărârii se comunică, în ziua pronunţării, structurilor Poliţiei Române (Poli?iei Municipiului Sfântu Gheorghe) în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului, precum şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare, cerere ce se depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Pronunţată astăzi, 05.05.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pagina principală