Informații dosare ce cuprind 28785/4/2025/a1.2

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 28785/4/2025/a1.2
Numărul vechi:
Data înregistrării: 27 octombrie 2025, ora 14:05:00
Data ultimei modificări: 18 noiembrie 2025, ora 14:52:31
Instanță: Tribunalul București
Secție: Secţia I Penală - Camera Preliminara / Fond
Materie: Penal
Obiect: verificare măsuri preventive (art.205 NCPP)
Stadiu procesual: ContestaţieNCPP

Părți:
CERCEL CONSTANTIN-MARIUS - Contestator Inculpat

Ședințe:
31 octombrie 2025, ora 08:30
Complet: CCCP36
Tip soluție: ca nefondat
Soluția pe scurt: Respinge ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul-inculpat CERCEL CONSTANTIN MARIUS împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 21.10.2025 pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 28785/4/2025/a1.2, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din data de 30.10.2025. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 500 de lei, reprezentînd cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămîne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 31.10.2025



2. Numărul dosarului: 28785/4/2025/a1.2
Numărul vechi:
Data înregistrării: 16 octombrie 2025, ora 11:29:00
Data ultimei modificări: 6 noiembrie 2025, ora 17:52:51
Instanță: Judecătoria Sector 4 București
Secție: ....
Materie: Penal
Obiect: verificare măsuri preventive (art.207 NCPP)
Stadiu procesual: Fond

Părți:
CERCEL CONSTANTIN-MARIUS - Inculpat

Ședințe:
30 octombrie 2025, ora 09:00
Complet: C3 PENAL Camera Preliminara
Tip soluție: Încheiere
Soluția pe scurt: Admite sesizarea din oficiu de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele încheierii de şedinţă din data de 21.10.2025 în dosarul nr. 28785/4/2025/a1.2 în sensul că menţionării: „Deliberând constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 5899/163/P/2025 din data de 20.09.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului CERCEL Constantin-Marius - cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infrac?iunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) ?i e) C. pen. S-au reţinut în sarcina inculpatului, în esenţă, că la data de 29.08.2025, în jurul orei 20:52, în timpul nop?ii, prin scoaterea din func?iune a sistemelor de alarmă, inculpatul CERCEL Constantin-Marius a sustras din magazinul DEDEMAN situat în Bucure?ti, str. Ac?iunii, nr. 2-4, sector 4, un polizor unghiular de 18V, 125 MM marca Hikoki ?i o borma?ină marca Panzer, toate în valoare de 919,99 lei, pe care le-a ascuns sub obiectele de vestimenta?ie ?i a trecut de casele de marcat fără a le achita. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în data de 20.09.2025 sub nr. 28785/4/2025 şi repartizată aleatoriu în sistemul informatic, aflându-se în prezent în procedura de cameră preliminară. Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul reţine următoarele: Potrivit art. 348 C. proc. pen., în cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. Conform art. 207 alin. (4) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat, iar conform alin. (5) al aceluiaşi articol, când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să o justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere revocarea acesteia şi punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Prin art. 242 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. sunt stabilite condiţiile în care se poate dispune revocarea sau înlocuirea măsurii preventive cu o măsură preventivă mai uşoară, astfel: (1) Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. (2) Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1). Judecătorul de cameră preliminară trebuie să analizeze astfel, potrivit dispoziţiilor legale mai sus învederate, dacă la acest moment procesual măsura arestării preventive a fost dispusă în mod legal şi temeinic faţă de inculpat şi dacă motivele pe care se fundamentează continuă să subziste, fără să fi intervenit împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea acesteia, şi ca atare, dacă se impune sau nu menţinerea măsurii preventive. În ceea ce priveşte legalitatea măsurii arestării preventive, se constată că au fost respectate dispoziţiile art. 202 alin. (2), art. 203 alin. (3), art. 223 alin. (2), art. 225-226 din Codul de procedură penală, măsura fiind dispusă prin încheiere motivată în fapt şi în drept de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, pe o durată de 30 de zile, faţă de o persoană împotriva căreia a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani, fără a fi incident vreunul din cazurile de la art. 16 C. proc. pen., cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului în sensul că a fost adus în faţa judecătorul de drepturi şi libertăţi cu ocazia luării măsurii, i s-a dat posibilitatea de a face declaraţii, a fost asistat de avocat. În ceea ce priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, analiza se va realiza prin raportare la dispoziţiile art. 202 alin. (1), (2) şi (3) C. pr. pen., potrivit cărora măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni; nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menţinută dacă există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale; orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, şi la dispoziţiile art. 223 alin. 2 C. pr. pen. care prevăd că: (2) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată ?i dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvâr?it o infrac?iune inten?ionată contra vie?ii, o infrac?iune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infrac?iune contra securită?ii na?ionale prevăzută de Codul penal ?i alte legi speciale, o infrac?iune de trafic de droguri, de efectuare de opera?iuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o infrac?iune privind nerespectarea regimului armelor, muni?iilor, materialelor nucleare ?i al materiilor explozive, trafic ?i exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, ?antaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infrac?iune de corup?ie, o infrac?iune săvâr?ită prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă infrac?iune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare ?i, pe baza evaluării gravită?ii faptei, a modului ?i a circumstan?elor de comitere a acesteia, a anturajului ?i a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale ?i a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. În acest sens, judecătorul reţine că prin încheierea din data de 30.08.2025 prin care s-a dispus luarea arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. proc. pen. pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în baza probatoriului administrat până la momentul propunerii de arestare preventivă, a apreciat că există dovezi şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvâr?it infracţiunea de care este acuzat şi că este îndeplinit cazul de arestare prev. de art. 223 alin. 2 C.p.p., pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac?iunea de furt calificat este de 5 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În concret s-a considerat că pericolul pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptei comise, modul ?i circumstanţele de comitere a acesteia, anturajul si mediul din care provine inculpatul precum şi antecedentele penale acestuia. Fără a face abstracţie de motivele pentru care s-a dispus şi ulterior prelungirea arestării preventive faţă de inculpat, judecătorul de cameră preliminară este chemat să analizeze, potrivit dispoziţiile legale mai sus învederate, la momentul începerii fazei camerei preliminarii dacă temeiurile care au condus la arestarea preventivă şi ulterior la prelungirile succesive se menţin sau nu şi astfel s-ar impune înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai blândă aşa cum a solicitat inculpatul prin apărător ales. Cu privire la suspiciunea rezonabilă de comitere a infracţiunii de către inculpat, judecătorul de cameră preliminară, in propria analiză a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, reţine că la data de 29.08.2025, în jurul orei 20:52, în timpul nop?ii, prin scoaterea din func?iune a sistemelor de alarmă, inculpatul CERCEL Constantin-Marius a sustras din magazinul DEDEMAN situat în Bucure?ti, str. Ac?iunii, nr. 2-4, sector 4, un polizor unghiular de 18V, 125 MM marca Hikoki ?i o borma?ină marca Panzer, toate în valoare de 919,99 lei, pe care le-a ascuns sub obiectele de vestimenta?ie ?i a trecut de casele de marcat fără a le achita. Elementele de fapt cu privire fapta şi vinovăţia inculpatului, rezultă din procesul-verbal de constatare a infrac?iunii, declara?iile martorilor TELEGARU Adrian ?i SOARE Cezar, procesul-verbal de vizionare a imaginilor video, bonul nefiscal, procesul-verbal de cercetare la fa?a locului ?i declara?iile inculpatului prin care recunoa?te săvâr?irea faptei. Judecătorul de cameră preliminară mai aminteşte că noţiunea de suspiciune rezonabilă nu implică neapărat existenţa unor probe de acelaşi nivel ca cele care ar justifica o condamnare, ci trebuie ca probele să fie suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul să fi săvârşit infracţiunea ce i se reţine în sarcină (cauza Ilgar Mammadov c. Azerbaijan – par.87), aspect îndeplinit în prezenta cauză aşa cum s-a detaliat mai sus. Cu privire la menţinerea sau nu a stării de arest a inculpatului şi la acest moment, judecătorul de cameră preliminară trebuie să analizeze incidenţa şi la acest moment a cazului prev. de art. 223 alin. 2 C.p.p. faţă de inculpat şi dacă, îndeplinit acest caz şi la acest moment se impune menţinerea sau nu a stărtii de arest dispusă şi prelungită anterior. Astfel judecătorul de cameră preliminară constată că este incident cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 223 alin. (2) C.pr.pen. ?i sub acest aspect reţine mai întâi îndeplinirea condiţiei de ordin obiectiv dedusă din prevederile art. 223 alin.(2) C.pr.pen. având in vedere că pentru infrac?iunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. În ceea ce priveşte condiţia subiectivă dedusă din prevederile art. 223 alin.(2) teza a II-a, referitoare la necesitatea privării de libertate a inculpa?ilor pentru a înlătura o stare de pericol pentru ordinea publică, judecătorul de cameră preliminară reţine, în primul rând, că noţiunea de „ordine publică” defineşte o stare caracterizată de linişte, echilibru şi siguranţă în rândul societăţii, în timp ce sintagma „pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare ce ar putea periclita pe viitor normala desfăşurare a unui segment din relaţiile sociale protejate în cadrul ordinii publice. Pericolul social pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social concret al infracţiunii însă la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracţie de gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul într-o cauză penală. Cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 223 alin.(2) C.pr.pen. are în vedere, ca bază iniţială, gravitatea faptei, care determină o reacţie puternică de tulburare a opiniei publice însă privarea de libertate este legitimă atâta vreme cât şi analiza celorlalte criterii, referitoare la persoana inculpatului, confirmă faptul că, în lipsa arestării preventive a acestuia s-ar produce o tulburare efectivă a ordinii publice, s-ar pune în primejdie raporturile sociale şi normala lor desfăşurare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs. Franţa că, în circumstanţe excepţionale, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenţia înainte de proces, cel puţin pentru un timp. Acest element nu ar putea fi apreciat ca fiind pertinent şi suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică (cauza Lettelier c. Franţei, paragraful 51). Reţinând ca importantă evaluarea criteriului obiectiv, este relevantă opinia Curţii de la Strasbourg cu privire la posibilitatea ca gravitatea faptelor şi reacţia publică faţă de comiterea acestora să provoace o stare puternică de tulburare socială, suficientă să justifice arestare preventivă. Aceasta însă trebuie să rezulte din fapte concrete care să demonstreze riscul de tulburare reală a ordinii publice, Curtea subliniind importanţa prezentării unor motive concrete pentru a justifica arestarea pe acest temei (CEDO, Tase c. României). Tot jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este sursa prin intermediul căreia au fost recunoscute ca fiind pertinente criteriile folosite de instanţele judecătoreşti române, în funcţie de care să analizeze conceptul de pericol pentru ordinea publică între care reacţia publică declanşată, starea de nesiguranţă creată prin lăsarea în libertate a inculpatului sau profilul personal al acestuia, cu condiţia însă ca reţinerea existenţei pericolului pentru ordinea publică să se întemeieze pe motive concrete şi relevante aşa încât să justifice luarea măsurii arestării preventive (CEDO, Calmanovici c. României). În concret, fapta reţinută în sarcina inculpatului, modalitatea de comitere, circumstanţele personale ale inculpatului relevă o puternică lipsă de respect atât cu privire la normele sociale, cât ?i cu privire la valori precum patrimoniul, aspect ce creează suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar putea comite şi alte fapte penale în lipsa luării unei măsuri preventive adecvate nevoilor acestuia. Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică este relevat de orice manifestare aptă a vătăma climatul social firesc, optim pentru funcţionarea normală a instituţiilor statului, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a ordinii de drept. Raportat la datele cauzei, în stadiul procesual actual, activitatea infracţională pentru care există probe că ar fi fost comisă de către inculpat evidenţiază o vădită stare de pericol pentru ordinea publică şi prin prisma relaţiilor sociale lezate, a rezonanţei sociale negative, prin crearea unei stări de insecuritate, aspecte care reclamă măsuri ferme din partea organelor judiciare competente, inclusiv luarea măsurii arestării preventive. Pericolul pentru ordinea publică la care se referă dispoziţiile art. 223 alin (2) teza finală C.proc.pen., ca şi periculozitatea, reprezintă o predicţie, o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului. Pericolul pentru ordinea publică reprezintă temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite fapte penale ori ar declanşa puternice reacţii în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat. Or, conform celor expuse mai sus, existenţa unui astfel de pericol este demonstrată în cauză prin raportare la modul în care presupusa activitate infracţională a fost concepută ?i realizată de către inculpat. Pe cale de consecinţă, manifestările antisociale, precum cele de care este acuzat inculpatul necesită o reacţie fermă a societăţii. Făcând aplicarea acestor criterii la prezenta cauză, judecătorul reţine, mai întâi, că infracţiunea cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că a fost săvârşită de inculpat este o infrac?iune gravă, inculpatul prezentând un pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens, raportat la împrejurările comiterii faptei s-a creat starea de pericol pentru ordinea publică, astfel cum aceasta este definită în jurisprudenţă, respectiv temerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar putea comite noi fapte penale ori ar declanşa reacţii puternice în rândul opiniei publice, prin natura acţiunilor pe care le-a întreprins. Astfel, se reţine gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul, fiind de menţionat că infrac?iunea, în modalitatea în care a fost săvârşită, în timpul nopţii, prin efracţie, respectiv forţarea uşii de acces în magazin cu o şurubelniţă, prin nesocotirea unor valori precum patrimoniul, sunt de o gravitate ridicată şi denotă o îndrăzneală infracţională aparte, astfel este important ca autorităţile statului să aibă o reacţie promptă, pentru descurajarea celor care intenţionează să săvârşească astfel de fapte. Totodată, este relevant faptul că inculpatul a reiterat comportamentul antisocial, în sensul că deşi acesta figurează cu antecedente penale, fiind condamnat anterior, inclusive pentru săvârşirea unor infracţiuni similare, acesta a perseverat în comiterea de infracţiuni. În acest sens, apreciază judecătorul că aceste aspecte sunt de natură a provoca o stare de pericol pentru orice membru al societăţii, cât şi o stare de revoltă în rândul populaţiei, astfel este important ca autorităţile statului să aibă o reacţie promptă, pentru descurajarea celor care intenţionează să săvârşească astfel de fapte. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de riposta ferma a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că, prin prisma unor dorinţe egoiste, precum ob?inerea facilă a unor foloase patrimoniale injuste, pot proceda la săvârşirea de infracţiuni, fără a exista consecinţe; o asemenea lipsa de reacţie a autorităţilor ar echivala cu o încurajare tacită la săvârşirea altor fapte similare cu consecinţă scăderii încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a statului, ceea ce, inevitabil, ar duce la tulburarea stării de normalitate denumită de legiuitor „ordine publică”. Cu privire la persoana inculpatului, judecătorul de drepturi si libertăţi reţine ca acesta a avut o atitudine sinceră în faţa organelor de urmărire penală, recunoscând în integralitate fapta. Cu toate acestea, judecătorul de drepturi şi libertăţi atrage atenţia că în această etapă măsura arestării preventive nu reprezintă o sancţiune ori o recompensă pentru atitudinea procesuală a inculpatului. Tot cu privire la persoana inculpatului, un aspect pe care judecătorul îl apreciază ca fiind extrem de relevant, este antecedenţa penală a acestuia. În acest sens, judecătorul observă că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, aceasta săvâr?ind ?i în trecut infrac?iuni, inclusiv contra patrimoniului. Mai mult decât atât, judecătorul re?ine ?i faptul că inculpatul nu a făcut dovada că ar avea o ocupa?ie ori un loc de muncă ?i că ar realiza venituri, şi este consumator de substanţe psihoactive, existând riscul ca lăsat în libertate să continue să comită fapte similare. Pe cale de consecinţă, faţă de gravitatea faptei ?i de circumstanţele inculpatului, există riscul ca lăsat în libertate să continue să comită fapte similare ori să împiedice buna desfăşurare a procesului penal. Aşadar, din împrejurările reale şi circumstanţele personale, judecătorul concluzionează că lăsarea în libertate a inculpatului în următoarele 30 de zile ar prezenta pericol public ?i ar genera un sentiment de insecuritate colectivă, că împotriva unor persoane ce comit fapte penale grave, organele statului nu acţionează eficient. Totodată, măsura arestării preventive a inculpatului trebuie să reprezinte o reacţie rapidă şi fermă a autorităţilor, împotriva unei fapte grave ca cea din spe?ă. În privinţa antecedentelor penale, este adevărat că jurisprudenţa Curţii se opune invocării stării de recidivă drept unic motiv care să stea la baza unei măsuri privative de libertate (cauza Richet împotriva Franţei, 34947/97, 13 februarie 2001, § 64, Clooth împotriva Belgiei, 12 decembrie 1991, § 40). Cu toate acestea, anteceden?a penală poate constitui un element de avut în vedere la momentul analizării pericolului pentru ordinea publică ?i a propor?ionalită?ii măsurii preventive în discu?ie. În această privinţă se re?ine că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii, acesta suferind numeroase condamnări în străinătate (Danemarca, Marea Britanie, Spania), cu precădere pentru infrac?iuni contra patrimoniului. Nu în ultimul rând, din declara?ia inculpatului rezultă că a revenit în România în urmă cu aproximativ două luni, interval în care a săvâr?it o infrac?iune de furt, pentru care este cercetat sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucure?ti ?i există suspiciuni că în urmă cu mai pu?in de o săptămână, împreună cu alte persoane, a sustras bunuri din acela?i magazin Dedeman. Astfel, re?ine judecătorul că de?i fa?ă de inculpat s-a luat o măsură preventivă mai u?oară, restrictivă de libertate, aceea a controlului judiciar, inculpatul nu a avut nicio re?inere în a săvâr?i alte fapte penale. În final, faţă de dispoziţiile art. 202 alin. (2) C.proc.pen., arestarea preventivă este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi este necesară pentru realizarea scopului asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii acestuia de la urmărirea penală ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. În lipsa unei definiţii legale, sintagma „buna desfăşurare a procesului penal” nu trebuie înţeleasă într-un sens restrâns, ca referindu-se doar la asigurarea prezenţei inculpatului la procesul penal, ci şi la împiedicarea de a se sustrage de la executarea pedepsei, împiedicarea zădărnicirii adevărului etc., aceste noţiuni fiind prevăzute distinct în art. 202 alin. (1) C.proc.pen.. Mai mult decât atât, sintagma „buna desfăşurare a procesului penal” înglobează toate celelalte noţiuni, cuprinzând şi alte elemente intrinseci sau extrinseci procesului penal, cum ar fi de exemplu, ordinea publică sau o stare de tensiune în rândul colectivităţii. Plecând de la înţelesul noţiunii de pericol pentru ordinea publică în jurisprudenţa naţională şi jurisprudenţa CEDO (de ex. cauza Letellier vs. Franta, Tomasi vs. Franţa), se acceptă men?inerea privării de libertate a unei persoane atunci când se constată o stare de nelinişte, de indignare sau de dezamăgire a cetăţenilor faţă de lipsa unei riposte ferme a autorităţilor în raport de comiterea anumitor fapte penale. Se recunoaşte de către instanţa de contencios european că gravitatea lor particulară şi reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni pot să provoace o tulburare socială, de natura a justifica men?inerea unei detenţii provizorii. Trebuie avute în vedere gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reţinute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului şi persoana inculpatului. Or, toate aceste elemente au fost analizate anterior şi conduc la concluzia că măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar nu sunt suficiente pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică. Astfel, faţă de gravitatea faptei, urmările produse şi modul de comitere, măsura arestării preventive trebuie să reprezinte o reacţie rapidă şi fermă a autorităţilor, împotriva unor fapte grave şi persoane periculoase (caracterul necesar al măsurii). De asemenea, la acest moment, înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică, nu poate fi realizată prin măsura controlului judiciar sau măsura arestului la domiciliu, ci tocmai prin înlăturarea inculpatului pentru scurt timp din comunitatea afectată de ecoul faptei, fiind necesară plasarea sub pază şi protecţie pentru a se evita săvârşirea altor infracţiuni (caracterul proporţional al măsurii). În ceea ce priveşte măsura arestului la domiciliu, judecătorul apreciază că această măsura cu atat mai mult nu ar putea fi aptă să îl împiedice pe inculpat să săvârşească noi infracţiuni ori să tulbure buna desfăşurare a procesului penal. Cerinţa proporţionalităţii decurge din cea a necesităţii şi presupune existenţa unui just echilibru între măsura privativă de libertate şi scopul urmărit prin dispunerea acesteia, în vederea garantării libertăţii persoanei şi evitării oricărui arbitrariu. În consecinţă, în vederea unei bune desfăşurări a procesului penal, luarea a unor măsuri alternative, cum ar fi cea a controlului judiciar prevăzută de art. 211 C.proc.pen., sau a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 C.proc.pen., nu sunt suficiente la acest moment, faţă de gradul de pericol al faptei, de îndrazneala infracţională de care inculpatul a dat dovadă, de antecedenţa penală a acestuia, de faptul că nu are un loc de muncă stabil şi este consumator de substanţe psihoactive, precum şi, cu precădere, de motivele egoiste ce l-au determinat să săvârşească presupusele infracţiuni, respectiv ob?inerea facilă a unor foloase materiale injuste, urmând să se aprecieze asupra necesităţii acestora pe parcursul procesului penal. Judecătorul apreciază că este îndeplinită condiţia de proporţionalitate a măsurii preventive cu interesul public ce trebuie manifestat, aceasta şi prin faptul că orice persoană care are cunoştinţă de modul în care a acţionat inculpatul poate manifesta un sentiment de nesiguranţă în instituţiile statului şi la rândul său poate fi încurajată să recurgă la fapte antisociale, dacă o astfel de măsură preventivă nu este instituită cât mai prompt şi cât mai ferm. Punând în balanţă pe de-o parte dreptul la libertate al inculpatului, care nu este un drept absolut, iar pe de alta, necesitatea înlăturării oricărui risc privind săvâr?irea unor noi infrac?iuni ?i a asigurării bunei desfă?urări a procesului penal, având în vedere pericolul social concret al infracţiunii şi circumstanţele personale ale acestuia, judecătorul consideră că măsura arestării preventive este proporţională şi la acest moment cu gravitatea acuzaţiilor aduse acestuia, fiind singura aptă să reflecte gravitatea faptei comise dar şi periculozitatea inculpatului. Judecătorul consideră astfel că lăsarea în libertate ar crea inculpatului aparenţa că faptele lui nu au o gravitate deosebită, ar spori starea de temere a persoanelor vătămate precum şi neîncrederea opiniei publice în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare in vederea creării unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială in raport de astfel de fapte cu o largă rezonanţă socială Văzând toate considerentele anterior expuse, judecătorul consideră că măsura arestării preventive a inculpatului se impune în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi al prevenirii săvârşirii unor alte infracţiuni similare, conform art. 202 alin. 1 C.p.p. Inculpatul a dovedit că în stare de libertate nu este capabil să respecte normele de convieţuire socială, existând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit infracţiunea pentru care s-a formulat propunere de arestare preventivă, astfel că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Mai constată judecătorul că de la momentul dispunerii arestării preventive că nu au intervenit elemente noi de natură a schimba circumstanţele concrete ale cauzei referitoare la împrejurările comiterii presupusei fapte, modalitatea în care inculpatul ar fi acţionat, astfel încât să fie oportună reaprecierea legalităţii, temeiniciei, proporţionalităţii şi necesităţii unei alte măsurii preventive mai blânde. A?adar, nu pot fi decelate elemente modificatoare ale argumentelor juridice care au atras instituirea măsurii preventive în discuţie, apte să contribuie la o reapreciere a caracterului necesar şi proporţional al acesteia. În concluzie, în baza art. 242 alin. (1) ?i alin. (2) C. proc. pen.,va respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar, ca nefondată. În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. (4) ?i alin. (6) C.proc.pen. cu ref. la art. 202 ?i art. 223 alin. (2) C.pr.pen., va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul CERCEL CONSTANTIN-MARIUS, prin încheierea nr. 78/30.08.2025 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 26412/4/2025, MAP nr. 82/DL/30.08.2025. Va menţine măsura arestării preventive până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile, faţă de inculpatul CERCEL CONSTANTIN-MARIUS. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. ”, cum era corect. Faţă de aceste motive, judecătorul va dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sensul înlocuirii considerentelor încheierii din data data de 21.10.2025 cu motivarea mai sus menţionată. În loc de „Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 11056/4/2025 din data de 17.04.2025 petentul Grigore Ionuţ a formulat cerere de ridicare a măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical dispusă prin s. pen. nr. 1188/02.10.2024 pron de Tribunalul Bucureşti – Secţia a-I-a Penală definitivă prin decizia penală nr. 41/16.01.2025 a CAB Secţia I Penală. În motivarea cererii petentul a arătat că doreşte ridicarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical având în vedere că starea de sănătate acestuia s-a ameliorat. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele: Prin s. pen. nr. s. pen. nr. 1188/02.10.2024 pron de Tribunalul Bucureşti – Secţia a-I-a Penală definitivă prin decizia penală nr. 41/16.01.2025 a CAB Secţia I Penală s-a dispus luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical prev. de art. 109 C. pen., urmând ca intimatul Grigore Ionuţ să urmeze un tratament medical până la însănăto?ire sau până la ob?inerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Cu privire la admisibilitatea cererii petentului instanţa reţine că potrivit art. 567 alin. 1 C. proc. pen., unitatea sanitară la care a fost repartizat făptuitorul pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei următoarele: a) daca persoana obligata la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul; b) daca persoana obligata la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului dupa prezentare; c) daca, din cauza inrautatirii starii de sanatate a persoanei fata de care s-a luat masura obligarii la tratament medical, este necesara internarea medicala; d) daca, datorita ameliorarii starii de sanatate a persoanei fata de care s-a luat masura de siguranta a obligarii la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune. Astfel, dispozi?iile art. 567 C.proc.pen reglementează obliga?ia unită?ii sanitare de a comunica instan?ei inciden?a unuia dintre cele patru posibile cazuri (al. 1 lit. a - d). Fiind vorba de o măsură privind obligarea la tratament medical, este evident că ?i persoana vizată are un interes în promovarea cererii vizând încetarea obligării la tratament medical. De altfel, calitatea procesuală a celui vizat este recunoscută de dispozi?iilor art. 246 al. (9) C.proc.pen , privitoare la obligarea provizorie la tratament medical, tocmai avându-se în vedere interesul acestuia ca atunci când s-a produs însănăto?irea ori a intervenit o ameliorare care înlătura starea de pericol, să poată solicita ridicarea măsurii luate. Or, dacă interesul persoanei vizate este recunoscut de legiuitor când este vorba de dispunerea cu caracter temporar a măsurii, cu atât mai mult acest interes trebuie recunoscut persoanei obligate cu titlu definitiv la tratament medical. Este adevărat încă că în materie procesual penală nu se admite interpretarea prin analogie. Dar există o solu?ie legislativă care permite judecătorului na?ional să aplice direct prevederile privind procesul echitabil consacrat de art. 6 CEDO – este vorba de dispozi?iile art. 20 alin. (2) din Constitu?ia României. Astfel, măsurile de siguran?ă sunt sanc?iuni penale, care implică o constrângere cu privire la drepturile persoanei. Ca urmare, ele trebuie supuse rigorilor CEDO, iar accesul la justi?ie trebuie permis pentru ca un judecător independent ?i impar?ial să stabilească necesitatea luării, men?inerii, înlocuirii sau revocării unor astfel de sanc?iuni. Recunoaşterea acestui drept este cu atât mai necesară cu cât nu există o obligaţie legală pentru instanţă de a verifica din oficiu, cu regularitate, necesitatea menţinerii măsurii de siguranţă, iar instituţiile sanitare competente pot întârzia semnificativ în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor legale de sesizare a instanţei (a se vedea în acest sens Decizia penală nr. 1027/15.09.2022 pron. de Tribunalul Bucureşti – dosar nr. 16929/4/2022). Pe fondul cauzei, instanţa reţine că la art. 568 alin. 1 din C. pr. pen. se prevede modalitatea de încetare/înlocuire a obligării la tratament medical. Astfel, primind comunicarea, instanta de executare sau instanta prevazuta la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicala, in situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. a) si b), iar in situatiile prevazute la art. 567 alin. (1) lit. c) si d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sanatate a persoanei fata de care este luata masura de siguranta. În cauză a fost efectuat Raportul de expertiză nr. A1/7902/09.07.2025, şi în care se menţionează că petentul prezintă tulburarea mixtă de personalitate şi se recomandă menţinerea măsurii de siguranţă cu caracter medical prev. de art. 109 C. pen. Instanţa reţine că potrivit art. 109 Cod penal, când faptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocata de consumul cronic de alcool sau de alte substante psihoactive, prezinta pericol pentru societate, poate fi obligat sa urmeze un tratament medical pana la insanatosire sau pana la obtinerea unei ameliorari care sa inlature starea de pericol. Aşadar, în contradicţie cu cele susţinute de către petent, din actele medicale menţionate mai sus, respectiv Raportul de expertiză nr. A1/7902/09.07.2025, rezultă că faţă de petent se recomandă aplicarea în continuare a măsurii de siguranţă cu caracter medical prev. de art. 109 C. pen. Faţă de aceste considerente instanţa va respinge ca neintemeiata cererea petentului Moscu Demis Ionel. În baza art. 275 alin. (6) C.proc.pen., cheltuielile judiciare constând în onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru petent, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti şi rămân în sarcina statului.”, cum din eroare s-a menţionat. Cu drept contestaţie odată cu fondul. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ia părţilor si a procurorului, prin mijlocirea instan?ei, astăzi, 30.10.2025.

21 octombrie 2025, ora 11:00
Complet: C3 PENAL Camera Preliminara
Tip soluție: Încheiere
Soluția pe scurt: Respinge cererea inculpatului CERCEL CONSTANTIN-MARIUS de înlocuire a măsurii preventive a arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, ca nefondată. În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. (4) ?i alin. (6) C.proc.pen. cu ref. la art. 202 ?i art. 223 alin. (2) C.pr.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul CERCEL CONSTANTIN-MARIUS, prin încheierea nr. 78/30.08.2025 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 26412/4/2025, MAP nr. 82/DL/30.08.2025. Menţine măsura arestării preventive până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile, faţă de inculpatul CERCEL CONSTANTIN-MARIUS. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată astăzi, 21.10.2025, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.



Pagina principală