Informații dosare ce cuprind 358/35/2025

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 358/35/2025
Numărul vechi:
Data înregistrării: 23 iulie 2025, ora 11:32:00
Data ultimei modificări: 6 mai 2026, ora 10:30:47
Instanță: Curtea de Apel Oradea
Secție: Secţia I civilă
Materie: Civil
Obiect: constatare nulitate act juridic
Stadiu procesual: Fond

Părți:
PREPOZITURA ORDINULUI CANONIC PREMONSTRATENS CU HRAMUL SFANTUL STEFAN PRIMUL MARTIR - Petent
STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA - ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ORADEA - Pârât
COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA - Pârât

Ședințe:
23 aprilie 2026, ora 9:30
Complet: C3/b fond
Tip soluție: Declină soluţionarea cauzei
Soluția pe scurt: Admite excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei civile privind pe reclamanta PREPOZITURA ORDINULUI CANONIC PREMONSTRATENS cu hramul “SFANTUL ŞTEFAN PRIMUL MARTIR” în contradictoriu cu pârâţii COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA şi STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA – ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ORADEA în favoarea Tribunalului Bihor. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii, prin intermediul grefei instanţei, azi 23.04.2026.

9 aprilie 2026, ora 11:30
Complet: C3/b fond
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: in vederea deliberării si pentru a da posibilitatea partilor lipsa sa se pronunte asupra exceptiei necompetentei materiale invocata din oficiu de instanta, amana pronuntarea pentru data de 23.04.2026

4 decembrie 2025, ora 12:00
Complet: C3/b fond
Tip soluție: Apel (alte soluţii)
Soluția pe scurt: Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Oradea. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin.2 lit.a şi b, art. 42 alin.3, art. 43 alin.2 şi 4, art. 44 alin 1 şi 4 din OUG nr. 80/2013. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 04.12.2025.

4 decembrie 2025, ora 12:00
Complet: C3/b fond
Tip soluție: Apel (alte soluţii)
Soluția pe scurt: Respinge cererile de ajutor public judiciar formulate de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Oradea. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 04.12.025.

6 noiembrie 2025, ora 13:00
Complet: C3/b fond
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Pentru a se depune de către petenta reclamanta încheierea din dosar nr. 85/1/2025/a1 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care a făcut referire în sus?inerea excep?iei de neconstituţionalitate, stabileşte termen pentru data de 04.12.2025

18 septembrie 2025, ora 10:30
Complet: C3/b fond
Tip soluție: Alte cauze
Soluția pe scurt: Având în vedere că prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Oradea nr. 2 din data de 26.08.2025, s-a hotărât suspendarea cauzelor cu excepţia unor cauze urgente în materie penală şi de contencios administrativ şi fiscal; Ţinând cont de împrejurarea că prezenta cauză nu intră în categoria celor stabilite la nivelul Secţiei I Civile ca fiind cauze urgente, ce se impun a fi judecate, Constată că activitatea de judecată a fost suspendată, judecata acesteia urmând a fi reluată din oficiu la data încetării efectelor hotărârii menţionate.



2. Numărul dosarului: 358/35/2025
Numărul vechi:
Data înregistrării: 6 mai 2026, ora 10:06:00
Data ultimei modificări: 8 mai 2026, ora 15:19:49
Instanță: Tribunalul Bihor
Secție: Secţia I Civilă
Materie: Civil
Obiect: constatare nulitate act juridic
Stadiu procesual: Fond

Părți:
PREPOZITURA ORDINULUI CANONIC PREMONSTRATENS CU HRAMUL SFANTUL STEFAN PRIMUL MARTIR - Reclamant
STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA - ADMINISTRAŢIA IMOBILIARĂ ORADEA - Pârât
COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA - Pârât

Ședințe:
21 septembrie 2026, ora 10:00
Complet: CIV 2
Tip soluție:
Soluția pe scurt:



Pagina principală