Informații dosare ce cuprind 36130/302/2025

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 36130/302/2025
Data înregistrării: 18 decembrie 2025, ora 12:47:00
Data ultimei modificări: 15 mai 2026, ora 13:19:54
Instanță: Judecătoria Sector 5 București
Secție: .....
Materie: Penal
Obiect: delapidarea (art.295 NCP)
Stadiu procesual: Fond

Părți:
MIRA DORINA IONELA - Inculpat
MUNTEANU MARIA ALEXANDRA - Inculpat
AIS CLINICS & HOSPITAL SRL - Parte vătămată

Ședințe:
15 mai 2026, ora 09:00
Complet: C 14 penal
Tip soluție: Condamnare
Soluția pe scurt: În temeiul art. 295 alin. (1) Cod penal rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal cu aplic. art. 35 alin. (1) Cod penal (123 acte materiale) şi art 396 alin. (2) şi (10) Cod procedură penală condamnă pe inculpata Mira Dorina-Ionela la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată. În temeiul art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal interzice inculpatei Mira Dorina-Ionela ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 91 alin. (1) Cod penal şi art. 92 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 8 luni, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 93 alin. (1) şi (2) Cod penal, obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune inculpatei să execute următoarele obligaţii: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Damboviţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăria Municipiului Craiova - Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ sau în cadrul Primăria Municipiului Craiova - SC Salubritate Craiova SRL, pe o perioadă de 100 de zile, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Un exemplar al prezentei sentinţe se va comunica Serviciului de Probaţiune Dolj, care îl va supraveghea pe condamnat. În temeiul art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia condamnatei asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, suspendarea executării fiind revocată în aceste cazuri, în condiţiile art. 96 Cod penal. În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată prin prezenta hotărârea, având în vedere faptul că s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aceasta se va executa doar în cazul în care, urmare a revocării sau anulării, se va dispune executarea efectivă a pedepsei închisorii. În temeiul art. 48 alin. (1) Cod penal rap. la art. 295 alin. (1) Cod penal rap. la art. 308 alin. (1) Cod penal, cu aplic. 35 alin. (1) Cod penal, art. 75 alin. (2) lit. a) Cod penal şi art 396 alin. (10) Cod procedură penală, stabileşte în sarcina inculpatei Munteanu Maria-Alexandra, pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată (47 de acte materiale). În temeiul art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal stabileşte inculpatei Munteanu Maria-Alexandra ca pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 83 alin. (1) Cod penal, amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere de 2 ani să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. Pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani, în baza art. 85 alin. (2) lit. b) Cod penal, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul în cadrul Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau în cadrul Amenajare Edilitară Sector 5 S.R.L. pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile art. 47 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 90 alin. (1) Cod penal, inculpatei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşita, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată prin prezenta hotărârea, având în vedere faptul că s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, acestea se vor executa doar în cazul în care, urmare a revocării sau anulării, se va dispune executarea efectivă a pedepsei închisorii. În temeiul art. 397 alin. (1) Cod procedură penală rap. la art. 25 alin. (1) Cod procedură penală coroborate cu art. 1349 şi urm. Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de AIS CLINICS & HOSPITAL S.R.L. şi obligă pe inculpata Mira Dorina-Ionela la plata sumei de 65472 de lei, la care se adaugă dobânda legală de la data comiterii faptei şi până la data plăţii efective, cu titlu de daune materiale. Constată că inculpata Munteanu Maria-Alexandra a achitat prejudiciul stabilit în sarcina ambelor inculpate, în cuantum de 8940 de lei. În temeiul art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatele Mira Dorina-Ionela şi Munteanu Maria-Alexandra la plata sumelor de 3000 de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 2550 de lei, fiecare, cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi 450 de lei, fiecare, cheltuieli judiciare din faza camerei preliminare şi de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.05.2026.

14 mai 2026, ora 09:00
Complet: C 14 penal
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 15.05.2026. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 14.05.2026.

7 mai 2026, ora 10:00
Complet: C 14 penal
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 14.05.2026. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, la data de 07.05.2026.



Pagina principală