Informații dosare ce cuprind 40415/301/2025
(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)
1. Numărul dosarului:
40415/301/2025
Numărul vechi:
Data înregistrării:
3 decembrie 2025, ora 14:16:00
Data ultimei modificări:
7 decembrie 2025, ora 11:03:07
Instanță:
Judecătoria Sector 3 București
Secție:
Judecatoria sect 3
Materie:
Civil
Obiect:
ordin de protecţie
Stadiu procesual:
Fond
Părți:
STANA MIHAI - Reclamant
DUMITRU APOLLON DARIUS - Pârât
Ședințe:
5 decembrie 2025, ora 11:00
Complet: C 2 urgenţe Civil
Tip soluție: Admite cererea
Soluția pe scurt: Respinge excepţia prematurităţii cererii, invocată de pârâtul-agresor, ca neîntemeiată.
Admite cererea de emitere a ordinului de protecţie.
Emite ordinul de protecţie pe durata a 6 (şase) luni, calculată de la data emiterii, prin care se dispun următoarele măsuri:
1. Obligă pârâtul-agresor să păstreze o distanţă minimă de 3 metri faţă de:
- reclamantul-victimă şi membrii familiei sale, respectiv faţă de S.M. şi S.A.M., oriunde s-ar afla aceştia, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a acestora în faţa unor instanţe de judecată, a unor organe de urmărire penală sau a altor instituţii şi autorităţi publice;
- locuinţa reclamantului-victimă din Bucureşti, str. Schitului nr. 9, bloc 40, scara 1, etaj 7, ap. 118;
- locul de muncă al reclamantului-victimă din Bucureşti, str. Schitului nr. 9, bloc 40, scara 1, etaj 2, administraţie bloc.
2. Interzice pârâtului-agresor orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamantul-victimă.
În temeiul art. 18 din Legea nr. 26/2024, atrage atenţia pârâtului-agresor asupra consecinţelor nerespectării prezentei hotărâri, în sensul că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
În temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 26/2024, atrage atenţia reclamantului-victimă şi celorlalte persoane protejate prin ordin că respectarea ordinului de protecţie este obligatorie şi pentru persoana acestora.
În temeiul art. 19 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 26/2024, ordinul de protecţie este executoriu, iar executarea hotărârii se face fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.
În temeiul art. 23 alin. 1 din Legea nr. 26/2024, o copie a dispozitivului prezentei hotărâri se comunică, în maximum 5 ore de la pronunţare, structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţele părţilor şi Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
În temeiul art. 23 alin. 2 din Legea nr. 26/2024 dispune punerea, de îndată, în executare a prezentului ordin de protecţie sub supravegherea poliţiei.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Bucureşti, a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru reclamant, în cuantum de 602 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie seria EP nr. 265157/04.12.2025, emisă de Baroul Bucureşti.
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Bucureşti, a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru pârât, în cuantum de 602 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă juridică obligatorie seria EP nr. 265170/04.12.2025 emisă de Baroul Bucureşti.
Obligă pârâtul la plata către stat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.204 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru părţi.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Pronunţată azi, 05.12.2025, ora 13:20, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pagina principală