Informații dosare ce cuprind 4735/62/2021
(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)
1. Numărul dosarului:
4735/62/2021
Data înregistrării:
6 decembrie 2021, ora 13:12:00
Data ultimei modificări:
12 februarie 2024, ora 12:32:39
Instanță:
Tribunalul Brașov
Secție:
SECŢIA I CIVILĂ
Materie:
litigii de muncă
Obiect:
acţiune în constatare
Stadiu procesual:
Fond
Părți:
SINDICATUL NAŢIONAL CARTEA FUNCIARĂ, PRIN REPREZENTANT LEGAL - Reclamant
OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CARAŞ-SEVERIN, PRIN REPREZENTANT LEGAL - Pârât
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, PRIN REPREZENTANT LEGAL - Pârât
Ședințe:
22 noiembrie 2023, ora 09:00
Complet: MAS8
Tip soluție: Alte soluţii
Soluția pe scurt: Admite îndreptarea erorii materiale, sesizată de instanţă, din oficiu.
Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul Sentinţei civile nr. 431/MAS/2023 din data de 29.03.2023, pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia I civilă, în dosar nr. 4735/62/2021, în sensul că în loc de sintagma "pentru perioadele în care au existat raporturi de muncă", din paragraf 13 dispozitiv, se trece sintagma " până la momentul intervenirii unei dispoziţii legale sau contractuale modificatoare a drepturilor salariale".
Admite cererea de lămurire formulată de pârâtul O.C.P.I. CARAŞ SEVERIN, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CARAŞ-SEVERIN, cu participarea CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Lămureşte Sentinţa civilă nr. 431/MAS/2023 din data de 29.03.2023, pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia I civilă, în dosar nr. 4735/62/2021, privind pe reclamantul SINDICATUL NATIONAL CARTEA FUNCIARĂ, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CARAŞ-SEVERIN, cu participarea CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în sensul că:
- dispoziţia "momentul intervenirii unei dispoziţii legale sau contractuale a drepturilor salariale" se referă la intervenirea situaţiei care pune capăt stării de discriminare, respectiv intervenirea unei dispoziţiile legale sau contractuale a drepturilor salariale care să recunoască membrilor de sindicat în privinţa cărora cererea a fost admisă/admisă în parte aceleaşi drepturi ca cele recunoscute prin Sentinţa civilă nr. 431/MAS/2023 din data de 29.03.2023, pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia I civilă, în dosar nr. 4735/62/2021;
Respinge, în rest, cererea de lămurire, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Braşov, Secţia I civilă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 22.11.2023.
7 noiembrie 2023, ora 09:00
Complet: MAS8
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea în cauză la data de 22.11.2023.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 07.11.2023.
23 octombrie 2023, ora 09:00
Complet: MAS8
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea în cauză la data de 07.11.2023.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.10.2023.
29 martie 2023, ora 09:00
Complet: MAS8
Tip soluție: Admite cererea
Soluția pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Oficiu de Cadastru şi Publicitate Caraş Severin.
Respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei de obiect, invocată de pârâtul Oficiu de Cadastru şi Publicitate Caraş Severin.
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul Naţional „Cartea Funciară”, CIF 18990385, cu sediul în Braşov, str. Zizinului nr. 46, corp A, etaj 4, camera 4, jud. Braşov, în numele şi pentru membrii de sindicat BOB LEONELLA DANA, DOROBANTU SILVIU VICTOR, MUNTEAN DANIELA, NICORESCU ANA NELI, SMULTEA MARIANA, STANESCU LOREDANA, SUCIU VALI NICOLAE, TIMOFTE IONELA MARINELA, UZUM FLORICA, BOBAR GEORGETA LIVIA, GHICIU BEATRICE LAURA, KERI BIANCA ANA, FILIMON VALENTINA VIOLETA, GĂINĂ SOFIA, CHEJU MARIOARA MARIA, MILOI ANA, KERI ROBERT BARNA, MADESCU IOAN, ROŞCA CONSTANTIN FLORIN, ROŞCA SIMONA EVA, STROIA CRINELA DELIA, LEU LAURENŢIA MARIANA, PARVĂNESCU LAURA, JUBERIANU COSMIN, NICOLITA CRISTINA ELENA, VLĂDESCU BIANCA TAMARA, GHEORGHESCU SIMONA ELISABETA, MELIAN DANIELA, CHESEC ANA MARINELA, ROŞIAN COSMIN IONEL, BERECZ GABRIELA, DOMĂNEANTU SAMUEL DAVID, GHICIU FLORIN GEORGEL, IZVANARIU SIMONA, MICLĂU MIHAELA DORINA, PIRVĂNESCU MARIANA, PODINA ALIN FLAVIUS, POPA GIANINA AURA, SPUNEI CRISTINA, TULBURE IONELA, STEFANOVICI ACSĂNTE LOREDAN DUMITRU, GOGA MARIA, ŢUCULANU URSEI MARIANA, TUNCU LEONTINA, POSTOLACHI ISSABELA, PRODAN ALINA-HERMINA, TURNEA IOAN, VID DORIN MARIUS, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş – Severin, cu sediul în Reşiţa, str. Traian Lălescu nr. 11, jud. Caraş Severin, cod poştal 320050, CIF 9706620, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu sediul în Bucureşti, Piaţa Valter Mărăcineanu nr. 1-3, sector 1, şi în consecinţă:
Constată starea de discriminare în care se află reclamanţii, membri de sindicat, din punct de vedere al drepturilor salariale create de către pârât, în comparaţie cu angajaţii care ocupă funcţii de acelaşi fel (denumire, grad, treaptă profesională, gradaţie) în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară care au în plată drepturi salariale stabilite la nivelul maxim existent în cadrul oficiilor teritoriale, până la momentul intervenirii unei dispoziţii legale sau contractuale modificatoare a drepturilor salariale.
Obligă pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş – Severin să emită o nouă decizie de salarizare pentru reclamantul, membru de sindicat, Prodan Alina Hermina, începând cu data de 30.01.2019, prin care să îi stabilească acestora drepturile salariale la nivelul maxim existent în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin raportare la funcţia, gradul/treapta profesională, gradaţie-vechimea în muncă, până la momentul intervenirii unei dispoziţii legale sau contractuale modificatoare a drepturilor salariale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, Prodan Alina Hermina, începând cu data de 30.01.2019, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş – Severin să emită o nouă decizie de salarizare pentru reclamantul Turnea Ioan, membru de sindicat, începând cu data de 28.07.2021, prin care să îi stabilească acestora drepturile salariale la nivelul maxim existent în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin raportare la funcţia, gradul/treapta profesională, gradaţie-vechimea în muncă, până la momentul intervenirii unei dispoziţii legale sau contractuale modificatoare a drepturilor salariale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, Turnea Ioan, începând cu data de 28.07.2021, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş – Severin să emită o nouă decizie de salarizare pentru reclamantul Postolachi Issabela, membru de sindicat, începând cu data de 01.10.2021, prin care să îi stabilească acestora drepturile salariale la nivelul maxim existent în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin raportare la funcţia, gradul/treapta profesională, gradaţie-vechimea în muncă, până la momentul intervenirii unei dispoziţii legale sau contractuale modificatoare a drepturilor salariale.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, Postolachi Issabela, începând cu data de 01.10.2021, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Caraş – Severin să emită o nouă decizie de salarizare pentru reclamantul Uzum Florica, membru de sindicat, începând cu data de 01.11.2018, prin care să îi stabilească acestora drepturile salariale la nivelul maxim existent în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară din subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin raportare la funcţia, gradul/treapta profesională, gradaţie-vechimea în muncă, până la data de 03.03.2022.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, Uzum FLorica, începând cu data de 01.11.2018 până la data de 03.03.2022, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov să emită noi decizii de salarizare pentru reclamanţii, membri de sindicat, BOB LEONELLA DANA, DOROBANTU SILVIU VICTOR, MUNTEAN DANIELA, NICORESCU ANA NELI, SMULTEA MARIANA, STANESCU LOREDANA, SUCIU VALI NICOLAE, TIMOFTE IONELA MARINELA, BOBAR GEORGETA LIVIA, GHICIU BEATRICE LAURA, KERI BIANCA ANA, FILIMON VALENTINA VIOLETA, GĂINĂ SOFIA, CHEJU MARIOARA MARIA, MILOI ANA, KERI ROBERT BARNA, MADESCU IOAN, ROŞCA CONSTANTIN FLORIN, ROŞCA SIMONA EVA, STROIA CRINELA DELIA, LEU LAURENŢIA MARIANA, PARVĂNESCU LAURA, JUBERIANU COSMIN, NICOLITA CRISTINA ELENA, VLĂDESCU BIANCA TAMARA, GHEORGHESCU SIMONA ELISABETA, MELIAN DANIELA, CHESEC ANA MARINELA, ROŞIAN COSMIN IONEL, BERECZ GABRIELA, DOMĂNEANTU SAMUEL DAVID, GHICIU FLORIN GEORGEL, IZVANARIU SIMONA, MICLĂU MIHAELA DORINA, PIRVĂNESCU MARIANA, PODINA ALIN FLAVIUS, POPA GIANINA AURA, SPUNEI CRISTINA, TULBURE IONELA, STEFANOVICI ACSĂNTE LOREDAN DUMITRU, GOGA MARIA, ŢUCULANU URSEI MARIANA, TUNCU LEONTINA, VID DORIN MARIUS, începând cu data de 01.11.2018, prin care să le stabilească acestora drepturile salariale la nivelul maxim existent în cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară aflate în subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin raportare la funcţia, gradul/treapta profesională, gradaţie-vechimea în muncă, pentru perioadele în care au existat raporturi de muncă.
Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor, membri de sindicat, începând cu data de 01.11.2018, BOB LEONELLA DANA, DOROBANTU SILVIU VICTOR, NICORESCU ANA NELI, SMULTEA MARIANA, STANESCU LOREDANA, SUCIU VALI NICOLAE, TIMOFTE IONELA MARINELA, BOBAR GEORGETA LIVIA, GHICIU BEATRICE LAURA, KERI BIANCA ANA, FILIMON VALENTINA VIOLETA, GĂINĂ SOFIA, CHEJU MARIOARA MARIA, MILOI ANA, KERI ROBERT BARNA, MADESCU IOAN, ROŞCA CONSTANTIN FLORIN, ROŞCA SIMONA EVA, STROIA CRINELA DELIA, LEU LAURENŢIA MARIANA, PARVĂNESCU LAURA, JUBERIANU COSMIN, NICOLITA CRISTINA ELENA, VLĂDESCU BIANCA TAMARA, GHEORGHESCU SIMONA ELISABETA, CHESEC ANA MARINELA, ROŞIAN COSMIN IONEL, DOMĂNEANTU SAMUEL DAVID, GHICIU FLORIN GEORGEL, IZVANARIU SIMONA, MICLĂU MIHAELA DORINA, PIRVĂNESCU MARIANA, PODINA ALIN FLAVIUS, POPA GIANINA AURA, SPUNEI CRISTINA, STEFANOVICI ACSĂNTE LOREDAN DUMITRU, GOGA MARIA, ŢUCULANU URSEI MARIANA, TUNCU LEONTINA, VID DORIN MARIUS, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, BERECZ GABRIELA, începând cu data de 01.11.2018, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, cu excepţia drepturilor salariale aferente perioadei 16.03.2020 – 11.04.2021, în care contractul individual de muncă a fost suspendat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, MELIAN DANIELA, începând cu data de 01.11.2018, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, cu excepţia drepturilor salariale aferente perioadei 15.07.2019 – 14.08.2019, în care reclamanta a fost detaşată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, MUNTEAN DANIELA, începând cu data de 01.11.2018, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, cu excepţia drepturilor salariale aferente perioadei 27.08.2020 -26.08.2021, în care reclamanta a fost detaşată, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, membru de sindicat, TULBURE IONELA, începând cu data de 01.11.2018, diferenţele dintre drepturile salariale stabilite conform celor de mai sus şi cele deja încasate, cu excepţia drepturilor salariale aferente perioadei 28.07.2020 -17.03.2022, în care contractul individual de muncă a fost suspendat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor de drepturi salariale, calculată de la data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la plata integrală a debitului principal.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Braşov, Secţia I civilă.
Pronunţată azi, 29.03.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
27 martie 2023, ora 09:00
Complet: MAS8
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea în cauză la data de 29.03.2023.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.03.2023.
13 martie 2023, ora 09:00
Complet: CIVIncidente13
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea în cauză la data de 27.03.2023.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.03.2023.
27 februarie 2023, ora 09:00
Complet: MAS8
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea în cauză la data de 13.03.2023.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.02.2023.
13 februarie 2023, ora 11:30
Complet: MAS8
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea în cauză la data de 27.02.2023.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 13.02.2023.
28 noiembrie 2022, ora 10:00
Complet: MAS8
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Pentru administrarea probatoriului incuviinţat, amnana judecata cauzei l adata ed 13.02.2023, ora 11.30, sala T2.
20 iunie 2022, ora 11:30
Complet: MAS8
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Pentru administrarea probatoriului incuviintat in cauză, amana judecata cauzei la data de 28.11.2022, ora 10.00.
2. Numărul dosarului:
4735/62/2021
Data înregistrării:
12 februarie 2024, ora 08:05:00
Data ultimei modificări:
3 iulie 2024, ora 16:03:22
Instanță:
Curtea de Apel Brașov
Secție:
Sectia Civilă
Materie:
litigii de muncă
Obiect:
acţiune în constatare
Stadiu procesual:
Apel
Părți:
SINDICATUL NAŢIONAL CARTEA FUNCIARĂ, PRIN REPREZENTANT LEGAL SINDICATUL NATIONAL „CARTEA FUNCIARA", ÎN NUMELE SI PENTRU MEMBRII DE SINDICAT: BOB LEONELLA DANA ŞA. - Intimat Reclamant
OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CARAŞ-SEVERIN, PRIN REPREZENTANT LEGAL - Apelant Pârât
CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, PRIN REPREZENTANT LEGAL - Intimat Pârât
Ședințe:
3 iulie 2024, ora 9:00
Complet: C5A MAS
Tip soluție: Încheiere
Soluția pe scurt: Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de intimatul Sindicatul Na?ional „CARTEA FUNCIARĂ “, în contradictoriu cu apelantul Oficiul de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Cara?-Severin, şi în consecinţă:
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 601/Ap/11.04.2024, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 4735/62/2021 în sensul că se va menţiona corect denumirea apelantului ca fiind “ Oficiul de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Cara?-Severin „, în loc de“ Oficiul de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Covasna ” .
Definitivă.
Dată în camera de consiliu şi pronunţată azi, 03.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei.
11 aprilie 2024, ora 10:00
Complet: C5A MAS
Tip soluție: Respingere apel
Soluția pe scurt: Respinge apelul formulat de apelantul Oficiul de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Covasna, împotriva sentinţei civile nr.431/MAS/29.03.2023 pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia I Civilă, în dosar nr. 4735/62/2021, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11.04.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod pr.civ..
27 martie 2024, ora 09:00
Complet: C5A MAS
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: În vederea deliberării amână pronunţarea la data de 11 aprilie 2024.
Pagina principală