Informații dosare ce cuprind 484/105/2024

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 484/105/2024
Data înregistrării: 31 ianuarie 2024, ora 12:24:00
Data ultimei modificări: 8 mai 2025, ora 12:34:27
Instanță: Tribunalul Prahova
Secție: Sectia I civilă
Materie: litigii de muncă
Obiect: calcul drepturi salariale
Stadiu procesual: Fond

Părți:
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NESTOR URECHIA, ORAŞUL BUŞTENI - Pârât
ABRUDAN CECILILA VALERICA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ANDREESCU ANICA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ADRONE CRISTINA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
BARBU ELENA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
BĂLAN MARIA CORINA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
BORLAN ADELA MARIA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
BRIE GABRIELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
BUMBĂCEA GHEORGHIŢĂ PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
BUMBĂCEA LILIANA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
BURCHIU ELENA MANUELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
COJOCARU ANIŞOARA ALINA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
COMAN NICOLETA VIOLETA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
CORBU MARIA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
DESCULŢU EMANUELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
DOBRE CĂTĂLINA MARINELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
DOBRE SIMONA MĂDĂLINA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
DUCA SIMONA ROXANA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
DUMITRU IULIA THEODORA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ENE MARIANA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ENUŢĂ MIHAELA ANDREEA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
FERARU ELENA CLAUDIA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
FLORESCU GEORGIANA CRISTINA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
LUCA VASILICA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
MARINESCU GABRIELA IULIANA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
NEAGOE(FOSTĂ GHIŢĂ) ANA MARIA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
NEAGU MIHAELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
NEGOTEI ANTONELA MARIA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
NICULAE LAURENŢIU ADRIAN PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
NISTORICĂ CONSTANTIN PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
PARASCHIV DAIANA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
PASCU GABRIELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
PĂDURE CAMELIA DANIELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
PĂRĂUŢĂ (FOSTĂ ŞTEFAN) ELENA DANIELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
POPESCU ALEXANDRA ELENA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
SANDU DOINA CRISTINA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
STAICU ANA MARIA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
SĂCUIU CARMEN PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ŞANDRU PETRE FLORIN PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
TASTAMAN ALINA GABRIELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ŢĂNĂU RĂDULESCU ALEXANDRA ANDREEA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
TIRICĂ ARABELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
VICIU GABRIELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
VIŞAN CARMEN ELENA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
VIŞAN CECILIA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
VOICULEŢ ELENA MIRELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ZUGRAVU ALEXANDRA VALENTINA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
ALBERT MIRCEA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
CRĂCIUN MINODORA MĂRIUCA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
DUMITRU ALEXANDRA LOREDANA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
PASCU (FOSTĂ GRIGORE) MIHAELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
RUJOIU DANA ALICE PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
TUDOR (FOSTĂ COMAN) MIHAELA PRIN SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant
SINDICATUL ŞCOALA PRAHOVEI - Reclamant

Ședințe:
8 aprilie 2025, ora 09:00
Complet: 12FCIV-CC-AP
Tip soluție: Încheiere
Soluția pe scurt: Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale din încheierea din 20.11.2024 pronun?ată în dosarul nr.484/105/2024 în sensul că în considerentele încheierii se va men?iona în loc de ” a solicitat instan?ei, ca prin hotărârea ce o va pronun?a, să dispună : obligarea pârâtului la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat şi cuvenit membrilor de sindicat, pentru activitatea prestată în sistem de plata cu ora, în anii ?colari 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021 şi 2021-2022, sume actualizate în func?ie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi băneşti, pentru aceeaşi perioadă; obligarea pârâtei la stabilirea perioadei de efectuare a concediului de odihnă cuvenit membrilor de sindicat pentru anul şcolar 2022-2023, la acordarea acestuia şi la plata indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite, proporţional cu perioada lucrată, corespunzător zilelor de concediu de odihnă ce se pot acorda anterior încetării contractului individual de muncă; obligarea pârâtei la compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuate până la data încetării contractelor individuale de muncă corespunzătoare anului ?colar 2022-2023, în măsura în care acestea există, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor drepturi băneşti, pentru aceeaşi perioadă; În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, membrii de sindicat, reclamanţi în prezenta cauză sunt personal didactic de predare care desfăşoară şi activităţi didactice în sistem de plata cu ora, în baza unor contracte individuale de muncă pe durată determinată, aşa cum rezultă din adeverinţele emise de unitatea de învăţământ pârâtă şi din contractele individuale de muncă anexate prezentei cereri. Reclamantul a susţinut că dreptul personalului didactic de a desfăşura activităţi didactice în regim de plata cu ora, în baza unui contract individual de muncă, este consacrat legislativ de art. 254 alin. (1), (3) şi alin. (19) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 267 din aceeaşi lege consacră dreptul personalului didactic de a beneficia de concediul de odihnă anual, fără ca legiuitorul să distingă în funcţie de tipul contractului individual de muncă în baza căruia îşi desfăşoară activitatea personalul didactic de predare. Normele metodologice privind întocmirea proiectului dc încadrare, respectiv a planului de încadrare a personalului didactic de predare din unităţile de învăţământ preuniversitar şi încadrarea în regim de plata cu ora a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar, anexă la OMEN nr. 4165/2018, reglementează încadrarea personalului didactic cu contract de muncă pe durată determinată, separat de cel încheiat pentru funcţia didactică de bază, în regim de plata cu ora, respectiv art. 2 alin. (4), art. 3 alin. (6) şi art. 6 din aceste norme. Prin art. 4, art. 5 şi art. 6 din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin O.M.E.N. nr. 4827/2018, se reglementează salarizarea în regim de plata cu ora şi durata pentru care se încheie contractul individual de muncă pe durată determinată. Reclamantul a arătat că, rezultă, din aceste prevederi legale că personalul didactic de predare -titular sau suplinitor calificat- personalul didactic pensionat şi personalul didactic asociat (speciali?ti din alte sectoare de activitate) are dreptul de a fi încadrat pe posturi didactice/catedre rămase neocupate în regim de plata cu ora până la numărul maxim de ore pe săptămână pentru o normă de predare-învăţare-evaluare şi de instruire practică, fiind salarizat în sistem de plata cu ora, în temeiul unui contract individual de muncă pe durată determinată - cu timp parţial/ cu normă întreagă (în raport de numărul orelor din norma de predare- învăţare - evaluare şi de instruire practică efectuate), pe perioada cât se desfă?oară cursurile anului ?colar sau până la revenirea titularului pe postul/catedra didactică. Reclamantul a precizat că, de?i membrii de sindicat - personal didactic titular şi suplinitor calificat - reclamanţi în prezenta cauză au desfăşurat activitate în regim de plata cu ora, pe lângă funcţia didactică de bază, în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, în anii şcolari 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021, 2021-2022, nu au beneficiat de concediul de odihnă cuvenit pentru activitatea astfel desfăşurată, calculat proporţional cu perioada lucrată în anul şcolar şi nici nu li s-a compensat în bani concediul de odihnă neefectuat, la momentul încetării contractului individual de muncă pe durată determinată. Reclamanţii au beneficiat de concediul de odihnă şi plata indemnizaţiei corespunzătoare doar pentru contractul individual de muncă aferent funcţiei didactice de bază. Singurele categorii de personal didactic salarizat în regim de plata cu ora care au beneficiat de concediu de odihnă şi plata indemnizaţiei aferente sunt personalul didactic pensionat şi specialiştii din alte sectoare. Practic, în cazul reclamanţilor sunt în situaţia unui cumul de contracte individuale de muncă, singurul element specific, derogatoriu de la prevederile Codului muncii, al acestui contract de muncă cu timp paiţial/cu normă întreagă reprezentându-1 modul de calcul al drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică desfăşurată în regim de plata cu ora: calculul drepturilor salariale se face potrivit art. 9 din Normelor metodologice aprobate prin O.M.E.N. nr. 4827/2018. Reclamantul a menţionat că, în ceea ce priveşte dreptul de a cumula mai multe contracte individuale de muncă, art. 35 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consacră dreptul oricărui salariat de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator. în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. De asemenea, dreptul la concediul de odihnă anual este garantat de art. 144 din Legea nr. 53/2003, dar şi de legiuitorul constituant, fiind enumerat expres ca măsură de protecţie socială a muncii, la art. 41 alin. (2) din Constituţia României, revizuită. Reclamantul a învederat instanţei de judecată faptul că art. 267 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu stabileşte că se acordă concediul de odihnă în perioada vacanţelor didactice, doar pentru funcţia didactică de bază, o asemenea prevedere fiind reglementată doar în art. 5 alin. (1) Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, prevăzute în anexa la OMECTS nr. 5559/2011, potrivit căruia: „(1) Cadrele didactice în activitate care desfăşoară şi activitate în regim de plată cu ora au dreptul Ia concediul de odihnă plătit numai pentru funcţia de bază, pentru care s-a încheiat contractul de muncă." Aceste dispoziţii au fost în vigoare până la data de 12 iulie 2021, când au fost abrogate prin Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat, aprobate prin O.M.E.nr.4050/2021. Practic, prevederile Normelor metodologice aprobate prin OMECTS nr. 5559/2011 s-au aplicat în ceea ce priveşte acordarea concediilor de odihnă aferente anilor şcolari 2018-2019, 2019-2020 şi 2020-2021. Art. 5 alin. (1) din Normele metodologice anexă la O.M.E. nr. 4050/2021 reiau în integralitate dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Normele metodologice anexă la O.M.E.C.T.S. nr. 5559/2011, deşi, la momentul emiterii Ordinului nr. 4050/2021, prin Legea nr. 31/2020, fuseseră abrogate expres dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G.nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, articol care nu permitea acordarea concediului de odihnă decât la funcţia de bază salariaţilor care îndeplinesc prin cumul o altă funcţie. Prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, republicată, abrogate prin Legea nr. 31/2020, stipulau: „Salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază." Practic, acest text din hotărârea de guvern interzicea salariaţilor care cumulau două funcţii să beneficieze de concediul de odihnă cuvenit la unitatea la care îndeplineau, prin cumul, o altă funcţie. Ori, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să abroge expres, prin Legea nr. 31 /2020, o asemenea interdicţie, este evident că dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin O.M.E. nr. 4050/2021 contravin prevederilor Legii nr. 31/2020 şi vatămă dreptul cadrelor didactice care desfăşoară activitate, în baza unui contract individual de muncă, distinct faţă de cel încheiat pentru funcţia didactică de bază, de a beneficia de concediul de odihnă şi, deci, de plata indemnizaţiei de concediu care li se cuvine. însă, deşi prevederile art. 3 din H.G. nr. 250/1992 nu au fost abrogate în integralitate [fiind abrogat expres doar alin. (1), prin Legea nr. 31/2020], totuşi, trebuie să se acorde prioritate reglementărilor comunitare, în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României: „(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare." Ori, potrivit art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene: „(2) Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă şi la perioade de odihnă zilnică şi săptămânală, precum şi la o perioadă anuală de concediu plătit." De asemenea, art. 7 - Concediul anual - din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru prevede: „(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale. (2) Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează." Articolul 17 din Directiva 2003/88 stipulează că statele membre pot deroga de la anumite dispoziţii ale acesteia, dar nu se admite însă nicio derogare în ceea ce priveşte articolul 7 din aceasta. în condiţiile în care dispoziţiile legislaţiei naţionale, respectiv, cele ale art. 3 din H.G.nr. 250/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (care nu au fost abrogate în integralitate nici până la momentul introducerii prezentei acţiuni) şi cele ale legislaţiei subsecvente- O.M.E. C.T.S. nr. 5559/2011. respectiv O.M.E. nr. 4050/2021. care au determinat neacordarea concediului de odihnă şi a indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite personalului didactic încadrat în regim de plata cu ora, în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, sunt contrare reglementărilor comunitare. devin direct aplicabile în legislaţia naţională prevederile articolului 7 din Directiva 2003/88. Reclamantul a solicitat ca instanţa să aibă în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul fiecărui lucrător la concediu anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social al Uniunii de o importanţă deosebită, de la care nu se poate deroga şi a cărui punere în aplicare de către autorităţile naţionale competente poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres de Directiva 2003/88 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iunie 2014, Bollacke, C-l 18/13, EU:C:2014:1755, punctul 15 şi jurisprudenţa citată). Pe de altă parte, dreptul la concediu anual plătit nu numai că are, în calitatea sa de principiu al dreptului social al Uniunii, o importanţă deosebită, ci este de asemenea consacrat în mod expres la articolul 31 alineatul (2) din cartă, căreia articolul 6 alineatul (1) TUE îi recunoaşte aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C-55/18, EU:C:2019:402, punctul 30 şi jurisprudenţa citată, Hotărârea din 30 iunie 2016, Sobczyszyn, C-178/15, EU:C:2016:502, punctul 20 şi jurisprudenţa citată). Totodată, prin Hotărârea Curţii (Marea Cameră) din 6 noiembrie 2018, publicată în JO C 16 14.01.2019, pronunţată în cauza C 684/16, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Bundesarbeitsgericht (Curtea Federală pentru Litigii de Muncă, Germania), prin decizia din 13 decembrie 2016, primită de Curte Ia 27 decembrie 2016, în procedura Max Planck Gesellschaft zur FOrderung der Wissenschaften eV împotrivaTetsuji Shimizu şi care priveşte interpretarea articolului 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediţie specială, 05/vol. 7, p. 3), precum şi a articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumităîn continuare „carta"), Curtea (Marea Cameră) a declarat:„l) Articolul 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru şi articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiul principal, în temeiul căreia, în cazul în care lucrătorul nu a solicitat să îşi exercite dreptul la concediu anual plătit în perioada de referinţă în cauză, acest lucrător îşi pierde la sfârşitul acestei perioade - în mod automat şi fără verificarea prealabilă a aspectului dacă acestuia i s a oferit efectiv de către anşajator, în special printr o informare corespunzătoare din partea acestuia din urmă, posibilitatea de a şi exercita acest drept — zilele de concediu anual plătit dobândite în temeiul dispoziţiilor menţionate pentru perioada respectivă, precum şi, în mod corelativ, dreptul la o indemnizaţie financiară pentru concediul anual plătit neefectuat în cazul încetării raportului de muncă. Revine, în această privinţă, instanţei de trimitere sarcina de a verifica, luând în considerare dreptul intern în ansamblul său şi aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, dacă poate ajunge la o interpretare a acestui drept de natură să garanteze deplina efectivitate a dreptului Uniunii.2) în cazul imposibilităţii de a interpreta o reglementare naţională precum cea în discuţie în litieiul principal astfel încât să se asigure conformitatea cu articolul 7 din Directiva 2003/88 şi cu articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, rezultă din această ultimă dispoziţie că instanţa naţională sesizată cu un litigiu între un lucrător şi fostul său angajator care are calitatea de particular trebuie să lase neaplicată reglementarea naţională respectivă şi să se asieure că. în ipoteza în care acest anşaiator nu poate stabili că a dat dovadă de deplina dilisenfă necesară pentru ca lucrătorul să aibă efectiv posibilitatea de a şi efectua concediul anual plătit la care avea dreptul în temeiul dreptului Uniunii, respectivul lucrător nu poate fi privat nici de dreptul său dobândit la un asemenea concediu anual plătit, nici, în mod corelativ şi în cazul încetării raportului de muncă, de indemnizaţia financiară pentru concediul neefectuat a cărei plată este, în acest caz, direct în sarcina angajatorului în cauză.". Pentru a declara aceasta, Curtea (Marea Cameră ) a reţinut: „22. în această privinţă, trebuie amintit că, în cazul în care raportul de muncă a încetat, efectuarea efectivă a concediului anual plătit la care are dreptul lucrătorul nu mai este posibilă. Pentru a evita situaţia în care, din cauza acestei imposibilităţi, lucrătorul nu poate beneficia de acest drept, nici chiar sub formă pecuniară, articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 prevede că lucrătorul are dreptul la o indemnizaţie financiară pentru zilele de concediu anual neefectuate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iunie 2014, Bollacke, C-118/13, EU:C:2014:1755, punctul 17 şi jurisprudenţa citată). 23. Astfel cum a statuat Curtea, articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 nu impune nicio altă condiţie pentru naşterea dreptului la o indemnizaţie financiară în afară de cea referitoare, pe de o parte, la încetarea raportului de muncă şi, pe de altă parte, la neefectuarea în întregime de către lucrător a concediului anual la care avea dreptul la data încetării acestui raport (Hotărârea din 20 iulie 2016, Maschek, C-341/15, EU:C:2016:576, punctul 27 şi jurisprudenţa citată)... 26. Astfel, stingerea dreptului dobândit de un lucrător Ia concediu anual plătit sau a dreptului corelativ la plata unei indemnizaţii pentru concediul neefectuat în cazul încetării raportului de muncă, fără ca persoana interesată să fi avut în mod efectiv posibilitatea de a exercita acest drept la concediu anual plătit, ar aduce atingere înseşi substanţei acestui drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2013, Reexaminare Comisia/Strack, C 579/12 RXII, EU:C:2013:570, punctul 32)... 54. În acest context, trebuie să se amintească, în sfârşit, că nu pot fi impuse limitări ale dreptului fundamental la concediu anual plătit, consacrat la articolul 31 alineatul (2) din cartă, decât cu respectarea condiţiilor stricte prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din aceasta şi în special a conţinutului esenţial al dreptului menţionat. Astfel, statele membre nu pot deroga de la principiul care decurge din articolul 7 din Directiva 2003/88, interpretat în lumina articolului 31 alineatul (2) din cartă, potrivit căruia un drept dobândit la concediul anual plătit nu se poate stinge Ia expirarea perioadei de referinţă şi/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul naţional în cazul în care lucrătorul nu a fost în măsură să îşi efectueze concediul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2017, King, C 214/16, EU:C:2017:914, punctul 56)..... 58. În această privinţă, trebuie amintit astfel că, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, la aplicarea dreptului intem, instanţele naţionale sunt obligate în măsura posibilului să interpreteze dispoziţiile acestuia în lumina textului şi a finalităţii directivei în cauză pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta şi, prin urmare, pentru a se conforma articolului 288 al treilea paragraf TFUE (Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C 282/10, EU:C:2012:33, punctul 24 şi jurisprudenţa citată). 59. Principiul interpretării conforme impune ca instanţele naţionale să facă tot ce ţine de competenţa lor, luând în considerare dreptul intern în ansamblul său şi aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, în vederea garantării efectivităţii depline a directivei în discuţie şi în vederea identificării unei soluţii conforme cu finalitatea urmărită de aceasta (Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C 282/10, EU:C:2012:33, punctul 27 şi jurisprudenţa citată).... 63. În ceea ce priveşte, în primul rând, eventualul efect direct care ar trebui recunoscut articolului 7 din Directiva 2003/88, rezultă dintr o jurisprudenţa constantă a Curţii că, în toate situaţiile în care dispoziţiile unei directive sunt, din punctul de vedere al conţinutului, necondiţionate şi suficient de precise, particularii sunt îndreptăţiţi să le invoce în faţa instanţelor naţionale împotriva statului fie atunci când acesta nu a transpus această directivă în dreptul naţional în termenele stabilite, fie atunci când a transpus directiva în mod incorect (Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C 282/10, EU:C:2012:33, punctul 33 şi jurisprudenţa citată). în plus, în cazul în care justiţiabilii pot invoca o directivă împotriva unui stat, aceştia pot invoca directiva respectivă indiferent de calitatea în care acţionează acesta din urmă, de angajator sau de autoritate publică. în ambele cazuri trebuie astfel să se evite posibilitatea ca statul să obţină avantaje de pe urma încălcării de către acesta a dreptului Uniunii (Hotărârea din 24 ianuarie 2012, Dominguez, C 282/10, EU:C:2012:33, punctul 38 şi jurisprudenţa citată)." A?a cum a arătat în jurispruden?a sa Curtea, principiul interpretării conforme a dreptului na?ional, potrivit căruia instanţa naţională este obligată, în măsura posibilului, să dea dreptului său intern o interpretare conformă cu cerinţele dreptului Uniunii, este inerent sistemului tratatelor, în măsura în care permite acestei instanţe să asigure, în cadrul competenţelor sale, deplina eficacitate a dreptului Uniunii atunci când judecă litigiul cu care este sesizată (Hotărârea din 14 mai 2020, Staatsanwaltschaft Offenburg, C-615/18, EU:C:2020:376, punctul 69 şi jurisprudenţa citată). Având în vedere că hotărârea Curţii de Justiţie în procedura întrebărilor preliminare este obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică, dar şi faptul că dispoziţiile legislaţiei naţionale, nu respectă cerinţele dreptului Uniunii Europene, devin aplicabile în legislaţia naţională prevederile articolului 7 din Directiva 2003/88, care se referă expres la „orice lucrător", indiferent de numărul contractelor de muncă încheiate, iar membrii noştri de sindicat sunt îndreptăţiţi la compensarea în bani a concediului de odihnă cuvenit şi neefectuat anterior încetării contractelor individuale de muncă în baza cărora au desfăşurat activitate în sistem de plata cu ora în anii şcolari 2018-2019, 2019-2020, 2020-2021, 2021-2022, dar şi la acordarea concediului de odihnă cuvenit pentru anul şcolar 2022-2023. în ceea ce prive?te capătul 2 al cererii de chemare în judecată, privitor la obligarea pârâtei la stabilirea perioadei de efectuare a concediului de odihnă cuvenit pentru anul şcolar 2022-2023, la acordarea acestuia şi la plata indemniza?iei de concediu de odihnă cuvenite, proporţional cu perioada lucrată, corespunzător zilelor de concediu de odihnă ce se pot acorda anterior încetării contractului individual de muncă, reclamantul a învederat instanţei următoarele: Aşa cum am arătat la pct. I, potrivit art. 267 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, programarea concediiîlor de odihnă este atributul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ. Totodată, art. 6 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.E. nr. 4050/2021 stabileşte : „(2) Programarea concediilor de odihnă se aprobă în primele două luni ale anului şcolar/universitar de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, respectiv de către senatul universităţii". în condiţiile în care la nivelul unităţii de învăţământ pârâte s-a stabilit programarea concediilor de odihnă, iar această programare nu are în vedere şi concediul cuvenit membrilor de sindicat pentru activitatea în sistem de plata cu ora, se impune admiterea acestui capăt de cerere. În ceea ce priveşte actualizarea sumelor datorate de angajator cu indicele de inflaţie, respectiv acordarea dobânzii legale penalizatoare, reclamantul a arătat că pierderea efectiv suferită de membrii de sindicat, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura actualizării sumelor solicitate cu coeficientul de inflaţie. însă principiul reparării integrale a prejudiciului impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare. Art. 1.531 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, iar prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens)j cât1 şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În ceea ce priveşte obligarea la plata daunelor - interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, apreciem că, de la data naşterii dreptului la plata acestor sume, unitatea pârâtă datorează şi dobânda legală penalizatoare, având în vedere următoarele: Potrivit art. 278 alin. 1 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: „Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile." în consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1530 ş.u. din Codul civil: Art. 1530: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i 1-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării („.)obligaţiei." Art. 1531:,, (1) Creditorul are dreptul Ia repararea integrală a prejudiciului pe care I-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. (...)". Art. 1535: „(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. (...)". De asemenea, conform dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar: „în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea." Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011: „Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare." Din aceste dispozi?ii rezultă că daunele interese moratorii constau în dobânda legală penalizatoare, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenţei drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligaţia legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. Acordarea dobânzii legale penalizatoare se impune pentru lipsirea de folosinţă a sumelor datorate, creditorul (membrul de sindicat reclamant în prezenta cauză) fiind privat de folosirea sumelor de bani cuprinse între data scadenţei şi data plăţii efective. Acordarea dobânzii legale penalizatoare se impune pentru neplata la scadenţă a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenţei şi data plăţii efective, în timp ce actualizarea cu indicele de inflaţie are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani. Reclamantul a solicitat ca instanţa să aibă în vedere şi faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de inflaţie, concomitent cu acordarea dobânzii legale penalizatoare, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârât, deoarece fiecare din cele două modalităţi de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă – daunele interese moratorii (dobânda legală penalizatoare) reprezintă o sancţiune pentru întârzierea la plată a unor obligaţii, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflaţie nu urmăreşte dobândirea unor sume în plus, ci aceea?i valoare, calculată la momentul plăţii efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului. Având în vedere toate argumentele expuse în prezenta cerere, reclamantul a solicitat să se admită ac?iunea astfel cum a fost formulată. În drept, reclamantul si-a întemeiat prezenta acţiune pe dispoziţiile art. 194 coroborate cu cele ale art. 148 alin. (1) teza a II- din Codul de procedură civilă, ale art. 28 din Legea nr. 367/2022, dispoziţiile art. 35, art. 170, art. 171, art. 268 alin. 1 lit. c), art. 278 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 254 şi art. 267 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (4), art. 3 3 alin. (6) şi art. 6 din Normele metodologice aprobate prin O.M.E.N. nr. 4165/2018, art. 4-6 din Normele metodologice aprobate prin O.M.E.N. nr. 4827/2018, art. 1530 ş.u. din Codul civil, O.G.nr. 13/2011,art. 148 alin. (2) din Constituţia României revizuită, art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 7 -Concediul anual - din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. În sus?inerea ac?iunii a în?eles să ne folosească de proba cu înscrisuri. La cerere reclamantul a anexat înscrisuri: împuterniciri semnate de membrii de sindicat în vederea promovării prezentei cereri, adeverinţe emise de unitatea de învăţământ, care atestă că reclamanţilor nu li s-a acordat concediul de odihnă şi nu Ii s-a plătit indemnizaţia de concediu cu cel puţin 5 lucrătoare înainte de plecarea în concediu, în anii şcolari 2018-2019,2019-2020,2020-2021,2021-2022 şi că nu au fost programaţi pentru efectuarea concediului de odihnă cuvenit pentru anul şcolar 2022-2023, contractele individuale de muncă pe durată detreminată încheiate pentru activitatea desfăşurată în sistem de plata cu ora, extras din actele normative care reglementează încadrarea şi salarizarea în regim de plata cu ora. în conformitate cu dispoziţiile art. 223 şi art. 411 alin. (l)pct. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, solicităm judecarea cauzei şi în lipsă."cum din eroare s-a consemnat, se va trece ... "a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la recalcularea indemniza?iilor de concediu de odihnă cuvenite membrilor de sindicat pentru anii 2019,2020,2021,2022 şi 2023, prin includerea în calculul cuantumului acestora şi a indemnizaţiei de hrană; obligarea pârâtei la plata către membrii de sindicat reprezentaţi a diferenţelor dintre indemnizaţiile de concediu de odihnă cuvenite pentru anii 2019, 2020, 2021, 2022 şi 2023 conform pct. 1 şi cele efectiv plătite pentru aceeaşi perioadă, sume actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi, pentru aceeaşi perioadă. în fapt, membrii de sindicat, reclamanţi în prezenta cauză, sunt cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic, angajaţi ai unităţii de învăţământ pârâte care au fost prejudiciaţi de către pârâtă prin calculul greşit al indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite pentru concediile efectuate în anii 2019,2020,2021,2022 şi 2023, întrucât, în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă nu s-a inclus cuantumul indemnizaţiei de hrană de care reclamanţii au beneficiat începând cu luna decembrie 2018, potrivit art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. I. În ceea ce priveşte caracterul permanent şi obligativitatea acordării indemnizaţiei de hrană, învederăm instanţei următoarele: Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(1) începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne (...)". Alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează: „(2) Indemniza?iile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin.1. Totodată, conform art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(I) Suma sporurilor, compensa?iilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemniza?iilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz." De asemenea, definind „venitul salarial", art. 7 Ht. m) din acelaşi act normativ prevede: ,,m) venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar". Din coroborarea celor trei articole citate, rezultă fără putin?ă de tăgadă faptul că indemnizaţia de hrană are natura juridică a unui venit salarial, care se raportează, prin modul de calcul, la un venit de natură salariată, respectiv, la „a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată". Mai mult, art. 18 se situează în Secţiunea a 2-a ,^ilte drepturi salariale" a Capitolului II -Salarizarea din Legea-cadru nr. 153/2017; este, deci, evident faptul că indemnizaţia de hrană este un drept salarial. Rugăm instanţa de judecată să aibă în vedere şi faptul că, prin Decizia nr. 23/2021 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 2.318/1/2021, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis: „în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective." In considerentele Deciziei nr. 23/2021, Instanţa Supremă a reţinut: ,101. Caracterul variabil al sporului priveşte cuantificarea, stabilirea valorii sale nominale prin aplicarea reperelor de cuantificare (în cauzele analizate, timpul efectiv lucrat), opuse sporurilor cu caracter variabil fiind sporurile fixe, iar nu sporurile cu caracter permanent Altfel spus, caracterul variabil/fix al sporului vizează cuantificarea acestuia, în timp ce caracterul permanent/temporar vizează condiţiile de acordare a sporului, acestea fiind două aspecte distincte. 102. Din perspectiva aplicării dispozi?iilor art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii şi ale art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006, pentru includerea în algoritmul de calcul al indemnizaţiei de concediu, caracterul variabil al sporurilor respective nu prezintă relevantă. 103. Astfel, chiar dacă au un caracter variabil. în măsura în care sunt permanente, sporurile pentru condiţii de muncă se includ în indemnizaţia de concediu, atunci când "au fost avute ", în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite poliţiştilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, iar cuantumul indemnizaţiei de concediu urmează a fi stabilit prin aplicarea algoritmului prevăzut de art 150 alin. (2) din Codul muncii, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporţional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect tine de caracterul variabil al sporurilor în discuţie si nu vizează caracterul lor permanent. 104. Aceeaşi concluzie rezultă şi din observarea scopului instituirii concediului de odihnă şi din aplicarea principiului egalităţii în faţa legii. 105. Astfel, concediul de odihnă este destinat refacerii capacităţii de muncă a salariatului, se efectuează în fiecare an şi, ca regulă, în natură, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat fiind permisă numai în cazul încetării raporturilor de muncă (art. 146 din Codul muncii). 106. Aşa fiind, întrucât concediul de odihnă este intrinsec legat de activitatea desfăşurată de salariat anterior efectuării acestuia^ fiind destinat să asisure refacerea capacităţii de muncă afectate - între altele — de condiţiile de muncă, este firesc ca si drepturile băneşti aferente concediului de odihnă să fie stabilite în raport cu salariul lunar corespunzător perioadei de activitate, deci cu luarea în considerare a sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase. Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 23/2021, pronunţată în recursul în interesul legii, analizează situaţia sporurilor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, statuând cu privire la caracterul permanent al acestora şi la luarea lor în calculul indemnizaţiei pentru concediu de odihnă cuvenită funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru identitate de raţiune, apreciem că aceleaşi argumente sunt valabile şi cu privire la indemnizaţii, esenţial fiind caracterul permanent al sumelor de bani fncasate de salariat cu acest titlu pentru a fi luate în calcul la stabilirea indemnizaţiei de concediu. Deci aspectele re?inute în Decizia RIL invocată cu privire la sporuri sunt aplicabile şi în privinţa indemnizaţiei de hrană, care are caracter permanent, chiar dacă cuantificarea acesteia are caracter variabil, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017. învederăm instanţei de judecată şi faptul că, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin adresa nr. 762 DPS/29.03.2023 (pe care o anexăm prezentei acţiuni), recunoaşte caracterul de indemnizaţie cu caracter permanent al acesteia, precum şi faptul că indemnizaţia de hrană se include în media zilnică pe baza căreia se calculează indemnizaţia de concediu. II. Referitor la calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă: 1) Potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariaţilor din administraţia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unităţile bugetare, republicată, cu modificările şi completăriule ulterioare: ,J*e durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă." 2) Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede: Art. 150: „( 1 ) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă." „(2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu." Art; 160: ,Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri." 3) Art. 23 alin. (3) din O.G. 10/2008 prevede: „ (3) La determinarea indemniza?iei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii." 4) Potrivit art. 10 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învă?ământ (anexă la O.M.E.C.T.S. nr. 5559/2011): ,fe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemniza?ie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmul?ite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemniza?iei de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu"; conform alin. (3) al aceluiaşi articol: „(3) în calculul indemniza?iei concediului de odihnă acordat cadrelor didactice se iau în considerare şi drepturile salariale care se acordă cu caracter permanent." Precizăm că aceste norme metodologice au fost aplicabile doar cadrelor didactice şi au fost în vigoare până la data de 11 iulie 2021, când au fost abrogate expres prin Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat (aprobate prin O.M.E. nr. 4050/2021), care, la art. 8 alin. (1) teza a IH-a, prevăd: „...Indemniza?ia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizaţiile, sporurile si majorările cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază - pentru perioada respectivă..." 5) Art. 29 alin. (4) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar înregistrat la M.M.J.S. - D.D.S. sub nr. 78 din data de 22.02.2017 (publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a nr. 1 din 28 februarie 2017) statuează, cu privire la calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenite tuturor categoriilor de salariaţi din învăţământul preuniversitar: „(4) Indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizaţiile si sporurile cu caracter permanent: inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază - pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menţionate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu şi se acordă salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. în mod similar, art. 29 alin. (4) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar, înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 435 din data de 17.04.2019 (publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 2 din 14 mai 2019) prevede: „ (4) Indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sumele compensatorii, indemnizaţiile si sporurile cu caracter permanent - inclusiv cele care nu sunt incluse în salariul de bază - pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menţionate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu şi se acordă salariatului cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă. " Prevederi similare se regăsesc şi la art. 28 alin. (7) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă învăţământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.N.C.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale - D.D.S. sub nr. 1199/05.07.2023: „ (7) Indemnizaţia de concediu de odihnă nu poate fi mai mică decât salariul de bază, majorările/creşterile salariului de bază, indemnizaţiile si sporurile cu caracter permanent - inclusiv indemnizaţia de hrană. indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, indemnizaţia pentru zone izolate, sporul de suprasolicitare neuropsihică-pentru perioada respectivă. Aceasta reprezintă media zilnică a drepturilor salariale mai sus menţionate, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediul de odihnă, multiplicată cu numărul zilelor de concediu şi se acordă angajatului cu cel puţin 5 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă, la solicitarea scrisă a acestuia. Indemnizaţia se acordă şi pentru activitatea desfăşurată de angajaţii încadraţi cu contract individual de muncă, în regim de cumul." - cu deosebirea că textul a fost explicitat, în sensul completării sale cu categoriile de indemnizaţii şi sporuri cu caracter permanent, între care se regăseşte, evident, şi INDEMNIZAŢIA DE HRANĂ. Este, deci, evident că, în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă cuvenită personalului din învăţământul preuniversitar trebuia luată în considerare şi indemnizaţia de hrană, alături de celelalte sporuri şi indemnizaţii cu caracter permanent care au fost luate în calcul la determinarea cuantumului indemnizaţiei de concediu de odihnă. III. în ceea ce priveşte reglementările comunitare incidente în cauză: 1) Art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prevede: „ (2) Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de muncă şi la perioade de odihnă zilnică şi săptămânală, precum şi la o perioadă anuală de concediu plătit." 2) Art. 7 - Concediul anual - din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru prevede: „ (1) Statele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi practicile naţionale. (2) Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează. " Articolul 17 din Directiva 2003/88 stipulează că statele membre pot deroga de la anumite dispoziţii ale acesteia, dar nu se admite însă nicio derogare în ceea ce priveşte articolul 7 din aceasta. 3) Rugăm instanţa să aibă în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dreptul fiecărui lucrător la concediu anual plătit trebuie considerat un principiu al dreptului social al Uniunii de o importanţă deosebită, de Ia care nu se poate deroga şi a cărui punere în aplicare de către autorităţile naţionale competente poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres de Directiva 2003/88. Astfel: - prin Hotărârea din 20 ianuarie 2009. pronunţată în cauzele conexate C-350/06 şi C-520/06, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că: Directiva 2003/88 consideră că dreptul la concediul anual si cel la obţinerea unei plăţi în baza acestui temei constituie două aspecte ale unui drept unic. Obiectivul cerinţei de a plăti acest concediu este acela de a pune lucrătorul. în timpul concediului menţionat, într-o situaţie care este, în ceea ce priveşte salariul, comparabilă cu perioadele de muncă (paragraful 60). - prin Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-155/10, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru şi clauza 3 din acordul anexat la Directiva 2000/79/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind punerea în aplicare a Acordului european privind organizarea timpului de lucru al personalului mobil din aviaţia civilă trebuie interpretate în sensul că, pe durata concediului anual, un pilot de linie are dreptul nu numai la menţinerea salariului de bază, ci si, pe de o parte, la toate elementele legate în mod intrinsec de executarea sarcinilor care îi revin potrivit contractului său de muncă si care sunt compensate printr-o sumă de bani ce intră în calculul remuneraţiei sale globale şi, pe.de altă parte, la toate elementele aferente statutului personal şi profesional al unui pilot de linie: revine instanţei naţionale sarcina să aprecieze dacă diversele elemente care compun remuneraţia globală a acestui lucrător corespund criteriilor menţionate, în paragrafele 24-26 din hotărârea evocată anterior s-au reţinut următoarele: "Astfel, orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul remuneraţiei globale a lucrătorului, precum timpul petrecut în zbor în cazul piloţilor de linie, trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care lucrătorul are dreptul pe durata concediului anual. în schimb, acele elemente ale remuneraţiei globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri ocazionale sau accesorii intervenite cu ocazia executării sarcinilor care revin lucrătorului potrivit contractului său de muncă, precum cheltuielile legate de timpul pe care piloţii sunt obligaţi să îl petreacă în afara bazei, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite lucrătorului pe durata concediului anual. în această privinţă, este de competenta instanţei naţionale să aprecieze legătura intrinsecă dintre diversele elemente care compun remuneraţia globală a lucrătorului si executarea sarcinilor care îi revin potrivit contractului său de muncă. Această apreciere trebuie să se aplice pe baza unei medii calculate pentru o perioadă de referinţă considerată reprezentativă si în lumina principiului desprins din jurisprudenţa citată anterior, potrivit căruia Directiva 2003/88 consideră că dreptul ta concediul anual si cel la obţinerea unei plăţi în acest temei constituie două aspecte ale unui drept unic (...)." - prin Hotărârea din 12 iunie 2014, pronunţată în Cauza C-118/13, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că expresia „concediu anual plătit" utilizată de legiuitorul Uniunii, printre altele, la articolul 7 din Directiva 2003/88, are drept semnificaţie faptul că, pe durata concediului anual. în sensul acestui articol, remuneraţia lucrătorului trebuie menţinută. Altfel spus, acesta din urmă trebuie să primească în continuare remuneraţia obişnuită în această perioadă de repaus şi de destindere (paragraful 21). - prin Hotărârea din 13 decembrie 2018. pronunţată în Cauza C-385/17, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE, precum şi articolul 31 alineatul (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că SE OPUN unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiul principal, care permite. în vederea calculării indemnizaţiei de concediu plătit, să se prevadă.— luarea în considerare a reducerii veniturilor care rezultă din existenţa în perioada de referinţă a unor zile în care...nu s-a efectuat nicio muncă efectivă, ceea ce are drept consecinţă faptul că lucrătorul încasează, pentru durata concediului minim anual de care beneficiază în temeiul acestui articol 7 alineatul (1), o indemnizaţie de concediu plătit mai mică decât remuneraţia obişnuită pe care o încasează în perioadele de muncă. Revine instanţei de trimitere sarcina să interpreteze reglementarea naţională, în măsura posibilului, în litera si în spiritul Directivei 2003/88. astfel încât INDEMNIZAŢIA DE CONCEDIU PLĂTIT acordată lucrătorilor în temeiul concediului minim prevăzut la articolul 7 alineatul (1) men?ionat SĂ NU FIE MAI MICĂ DECÂT MEDIA REMUNERAŢIEI OBIŞNUITE ÎNCASATE DE ACEŞTIA ÎN PERIOADELE DE MUNCĂ EFECTIVĂ. Având în vedere argumentele prezentate mai sus, ţinând cont de caracterul permanent al indemnizaţiei de hrană, rugăm instanţa să constate că membrii noştri de sindicat au fost prejudiciaţi în drepturile cuvenite cu titlul de indemnizaţie de concediu de odihnă, începând cu anul 2019, prin neluarea în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă a indemnizaţiei de hrană, să ne admită primul capăt de cerere astfel cum a fost formulat şi să dispună obligarea pârâtei Ia recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite membrilor de sindicat pentru anii 2019, 2020, 2021, 2022 şi 2023, prin includerea în calculul cuantumului acestora şi a indemnizaţiei de hrană. Totodată, să oblige pârâta la plata către membrii de sindicat reprezentaţi a diferenţelor dintre indemnizaţiile de concediu de odihnă cuvenite pentru anii 2019, 2020, 2021, 2022 şi 2023 conform pct. 1 şi cele efectiv plătite pentru aceea?i perioadă. În ceea ce prive?te cererea de actualizare, în funcţie de coeficientul de inflaţie, a diferenţelor dintre indemniza?iile de concediu de odihnă cuvenite pentru anii 2019,2020, 2021, 2022 şi 2023 şi cele efectiv plătite pentru aceeaşi perioadă şi plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi, pentru aceeaşi perioadă, arătăm că pierderea efectiv suferită de membrii de sindicat, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura actualizării sumelor solicitate cu coeficientul de inflaţie. însă, principiul reparării integrale a prejudiciului impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare. Art. 1531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) din Codul civil din 2009, consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, iar prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În ceea ce priveşte obligarea la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare, apreciem că, de la data naşterii dreptului la plata acestor sume, unitatea pârâtă datorează şi dobânda legală penalizatoare, având în vedere următoarele: Potrivit art. 278 alin. 1 din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare: „Dispozi?iile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile." în consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 1530 ş.u. din Codul civil: Art. 1530: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i I-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării (...) obligaţiei." Art. 1531:,, (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care 1-a suferit din faptul neexecutării. (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. (...)". Art. 1535: „(1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. (...)". De asemenea, conform dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar: Jn cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea." Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011: „Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare." Din aceste dispoziţii rezultă că daunele interese moratorii constau în dobânda legală penalizatoare, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenţei drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligaţia legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. Acordarea dobânzii legale penalizatoare se impune pentru lipsirea de folosinţă a sumelor datorate, creditorul (membrul de sindicat reclamant în prezenta cauză) fiind privat de folosirea sumelor de bani cuprinse între data scadenţei şi data plăţii efective. Acordarea dobânzii legale penalizatoare se impune pentru neplata la scadenţă a sumei datorate, creditorii (membrii de sindicat reprezentaţi) fiind privaţi de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenţei şi data plăţii efective, în timp ce actualizarea cu indicele de inflaţie are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani. Vă rugăm să ave?i în vedere şi faptul că reactualizarea sumelor datorate potrivit indicelui de infla?ie, concomitent cu acordarea dobânzii legale penalizatoare, nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate de pârât, deoarece fiecare din cele două modalităţi de acoperire a prejudiciului are o finalitate distinctă - daunele interese moratorii (dobânda legală penalizatoare) reprezintă o sancţiune pentru întârzierea la plată a unor obligaţii, în timp ce reactualizarea cu indicele de inflaţie nu urmăreşte dobândirea unor sume în plus, ci aceea?i valoare, calculată la momentul plă?ii efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare a salariatului. În concluzie, rugăm instanţa să admită şi capătul de cerere accesoriu şi să dispună obligarea pârâtei la actualizarea diferenţelor salariale în funcţie de coeficientul de inflaţie până Ia data efectivă a plăţii, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestor drepturi, pentru aceeaşi perioadă. Pentru toate aceste considerente, vă solicităm să admiteţi acţiunea astfel cum a fost formulată. În drept, ne întemeiem prezenta acţiune pe dispoziţiile: art. 194 coroborate cu cele ale art. 148 alin. (1) teza a Il-a din Codul de procedură civilă; art. 28 din Legea nr. 367/2022, dispoziţiile art. 35, art. 150, art. 160, art. 170, art. 171, art. 268 alin. 1 lit. c), art. 269, art. 278 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 -Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 7 lit. m), art. 18 alin. (1) şi (2) şi art. 25 alin. (I) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; art. 10 alin. (1) din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ (anexă Ia O.M.E.C.T.S. nr. 5559/2011), art. 8 alin. (1) teza a IlI-a din Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control şi al personalului de cercetare din învăţământul de stat (anexă la O.M.E. nr. 4050/2021), art. 29 alin. (4) din C.C.M.U.N.S.A.I.P. înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 78 din data de 22.02.2017, precum şi din C.C.M.U.N.S.A.I.P., înregistrat la M.M.J.S.-D.D.S. sub nr. 435 din data de 17.04.2019; art. 28 alin. (7) din C.C.M.U.N.S.N.C.I.P. înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. sub nr. 1199/05.07.2023; art. 7 alin. (1) din H.G. nr.250/1992; art. 1530 ş.u. din Codul civil, O.G.nr. 13/2011; art. 148 alin. (2) din Constituţia României revizuită, art. 31 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 7 - Concediul anual - din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. În sus?inerea ac?iunii în?elegem să ne folosim de proba cu înscrisuri. La cerere s-au anexat înscrisuri:- împuterniciri semnate de membrii de sindicat în vederea promovării prezentei cereri (un exemplar original şi o copie certificată pentru conformitate cu originalul);, adeverinţe emise de unitatea de învăţământ, care atestă că reclamanţilor nu li s-au calculat indemnizaţiile de concediu de odihnă cuvenite pentru anii 2019,2020,2021,2022 şi 2023 prin includerea în calculul cuantumului acestora şi a indemniza?iei de hrană (un exemplar original şi o copie certificată pentru conformitate cu originalul); adresa nr. 762/DSP/29.03.2023 emisă de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.” cum este corect. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei în data de 08.04.2025.

26 martie 2025, ora 11:00
Complet: 12FCIV-CC
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronun?area la data de 08.04.2025

20 noiembrie 2024, ora 10:00
Complet: 12FCIV
Tip soluție: 413 NCPC/244 CPC
Soluția pe scurt: În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 ind. 1 Cod Procedură Civilă, suspendă judecata cauzei până la soluţionarea dosarului nr. C/2024/2135 înregistrat pe rolul CJUE. Cu drept de recurs pe tot cursul suspendării, cerere ce se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţii prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.11.2024.



Pagina principală