Informații dosare ce cuprind 5319/221/2025

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 5319/221/2025
Data înregistrării: 1 iulie 2025, ora 11:15:00
Data ultimei modificări: 2 iulie 2025, ora 15:09:40
Instanță: Judecătoria Deva
Secție: Sectia Civila
Materie: Civil
Obiect: ordin de protecţie
Stadiu procesual: Fond

Părți:
POPA ROBERTA LOREDANA - Reclamant
LINGURAR NICOLAE - Pârât

Ședințe:
2 iulie 2025, ora 10:00
Complet: C12CC-U
Tip soluție: Admite in parte cererea
Soluția pe scurt: Admite, în parte, cererea de emitere a ordinului de protecţie, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Popa Roberta-Loredana, în contradictoriu cu pârâtul Lingurar Nicolae, şi, în consecinţă: Dispune emiterea unui ordin de protecţie pentru o perioadă de 2 luni, începând cu data pronunţării prezentei hotărâri, constând în următoarele măsuri: ?obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime de 100 de metri faţă de reclamantă; ?interzicerea oricărui contact al pârâtului cu reclamanta, inclusiv telefonic, prin corespondenţă, sau în orice alt mod. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Pune în vedere pârâtului că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin prezentul ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, conform art. 18 alin. (1) din Legea 26/2024. În baza art. 19 alin. (1) din Legea 26/2024, prezentul ordin de protecţie este executoriu, În baza art. 19 alin. (2) din Legea 26/2024 executarea prezentei hotărâri se face fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen. În temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 prezentul ordin se comunică în maximum 5 ore de la momentul pronunţării hotărârii, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţele părţilor, precum şi Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor. Atrage aten?ia reclamantei că respectarea ordinului de protec?ie este obligatorie ?i pentru victime. Stabileşte onorariile pentru avocaţii părţilor desemnaţi din oficiu, av. Ciocănel Alina Nicoleta pentru reclamantă la suma de 602 lei şi av. Faur Iulia Diana pentru pârât, la suma de 602 lei, ce va fi achitat din fondul special al Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Hunedoara. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.07.2025.



Pagina principală