Informații dosare ce cuprind 729/33/2021

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 729/33/2021
Data înregistrării: 13 octombrie 2021, ora 12:01:00
Data ultimei modificări: 30 mai 2025, ora 11:31:53
Instanță: Curtea de Apel Cluj
Secție: Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal
Materie: contencios administrativ și fiscal
Obiect: anulare act administrativ Decizia nr. 9633/29.07.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare
Stadiu procesual: Fond

Părți:
FUNDAŢIA CARITATEA - Reclamant
COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA - Pârât

Ședințe:
29 decembrie 2023, ora 11:00
Complet: 3D
Tip soluție: Admite in parte cererea
Soluția pe scurt: Admite în parte acţiunea în contencios formulată de reclamanta Fundaţia Caritatea în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare şi în consecinţă: Anulează parţial decizia nr.9633 din 29.07.2021 emisă de pârâtă cu privire la art.2 în sensul că obligă pârâta să propună acordarea de măsuri comepnsatorii pentru suprafaţa de 1.322 mp în loc de 781 mp. Menţine în rest dispozi?iile deciziei atacate. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8.600 lei cheltuieli de judecată parţiale. Pronunţată azi 29 decembrie 2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

21 decembrie 2023, ora 13:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 29 decembrie 2023 având nevoie de timp pentru a delibera urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

7 decembrie 2023, ora 14:30
Complet: 3D
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 21 decembrie 2023 având nevoie de timp pentru a delibera urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

9 noiembrie 2023, ora 12:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza în vederea comunicării răspunsului la obiecţiuni către părţi. Fixează termen la data de 07.12.2023 ora 14:30

14 septembrie 2023, ora 14:30
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza în vederea comunicării obiec?iunilor la raportul de expertiză formulate de reclamantă către expertul desemnat. Fixează termen la data de 09 noiembrie 2023 ora 12:00.

8 iunie 2023, ora 14:30
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Încuviinţează cererea de amânare. Comunică părţilor litigante raportul de expertiză depus în cauză. Fixează termen la data de 14.09.2023.

18 mai 2023, ora 14:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 08 iunie 2023 în vederea depunerii raportului de expertiză emis în cauză. Emite adresă către expertul desemnat cu menţiunea că în cazul în care nu depune raportul de expertiză se va aplica amenda judiciară.

16 martie 2023, ora 14:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 18.05.2023 în vederea depunerii raportului de expertiză. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză. Aplică expertului desemnat în cauză amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

19 ianuarie 2023, ora 14:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 16.03.2022 în vederea depunerii raportului de expertiză. Revine cu adresă către expertul desemnat în cauză.

10 noiembrie 2022, ora 14:30
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 19.01.2023 ora 14:00. Emite adresă către expertul desemnat în vederea informării cu privire la noul termen. Se va pune în vedere expertului să depună lucrarea de specialitate sub sanc?iunea unei amenzi judiciare.

22 septembrie 2022, ora 14:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza în vederea depunerii raportului de expertiză.

16 iunie 2022, ora 13:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 22.09.2022 în vederea depunerii raportului de expertiză. Revine cu adresă la expertul desemnat în cauză.

12 mai 2022, ora 14:30
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 16 iunie 2022 ora 14:30 în vederea administrării probelor încuviinţate în cauză.

14 aprilie 2022, ora 14:30
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 12.05.2022 în vederea efectuării raportului de expertiză. Emite adresă către societatea L SRL pentru a permite efectuarea măsurătorilor. Emite adresă către expert în vederea efectuării raportului de expertiză.

10 martie 2022, ora 14:30
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 14.04.2022 ora 14:30 în vederea emiterii unei adrese către expertul desemnat în vederea încunoştiinţării cu privire proba cu expertiza în specialitatea topografie încuviinţată de instanţă.

10 februarie 2022, ora 14:00
Complet: 3D
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Amână cauza şi fixează termen la data de 10.03.2022 în vederea ataşarii dosarelor aflate în arhiva judecătoriei Turda.



Pagina principală