Informații dosare ce cuprind 766/214/2022

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 766/214/2022
Numărul vechi:
Data înregistrării: 18 martie 2022, ora 15:28:00
Data ultimei modificări: 18 august 2025, ora 13:56:04
Instanță: Judecătoria Costești
Secție: Judecatorie
Materie: Civil
Obiect: fond funciar anulare TP nr. 98152/27.07.1997
Stadiu procesual: Fond

Părți:
SIMIONESCU FLORICA - Reclamant
COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR ARGEŞ - Pârât
COMISIA LOCALĂ POPEŞTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 A FONDULUI FUNCIAR - Pârât
POP VASILE CORNELIU (moştenitorul lui Boştină Ecaterina) - Pârât
POP DANIEL (moştenitorul lui Boştină Ecaterina) - Pârât
BELŢIC MAGDALENA GEORGIANA (moştenitorul lui Popescu Ilie) - Pârât
BOŞTINĂ VICTORIA (moştenitorul lui Bostină Voicu) - Pârât
MIHĂILĂ MARIANA (moştenitorul lui Boştină Ecaterina Ştefania) - Pârât
ZAMFIR OTILIA-LĂCRĂMIOARA (moştenitorul lui Boştină Ecaterina Ştefania) - Pârât
OLARU MIRELA-GENOVEVA moşt. lui Boştină Stelica - Pârât
BOŞTINĂ CRISTINEL moşt. lui Boştină Stelica - Pârât
STOICA CRISTINEL moşt. lui Boştină Voicu - Pârât
POP DANIEL moşt. lui Baboiu Maria - Pârât
POP ELENA moşt. lui Baboiu Maria - Pârât

Ședințe:
23 iulie 2025, ora 11:00
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Admite cererea
Soluția pe scurt: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SIMIONESCU FLORICA, în contradictoriu cu pârâţii COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR ARGEŞ, COMISIA LOCALĂ POPEŞTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 A FONDULUI FUNCIAR, POP VASILE CORNELIU (moştenitorul lui Boştină Ecaterina), POP DANIEL (moştenitorul lui Boştină Ecaterina), BELŢIC MAGDALENA GEORGIANA (moştenitorul lui Popescu Ilie), BOŞTINĂ VICTORIA (moştenitorul lui Bostină Voicu), MIHĂILĂ MARIANA (moştenitorul lui Boştină Ecaterina Ştefania), ZAMFIR OTILIA-LĂCRĂMIOARA (moştenitorul lui Boştină Ecaterina Ştefania), OLARU MIRELA-GENOVEVA moşt. lui Boştină Stelica, BOŞTINĂ CRISTINEL moşt. lui Boştină Stelica, STOICA CRISTINEL moşt. lui Boştină Voicu, POP DANIEL moşt. lui Baboiu Maria şi POP ELENA moşt. lui Baboiu Maria. Pe cale de consecinţă: • Constată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 98152 din data de 27.07.1997 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Judeţul Argeş, în ceea ce priveşte: o următoarele suprafeţe primite în intravilan (secţiunea B): (i) suprafaţa de 0 ha 0800 mp având categoria de folosinţă arabil, situată în tarla (solă) 3, parcelă 249, având vecinătăţile: Nord – Petre D-tru, Est – Vlad Alex., Sud – Baltă Alex., Vest – Burtă Marin; şi (ii) suprafaţa de 0 ha 1000 mp având categoria de folosinţă curţi construcţii, situată în tarla (solă) 3, parcelă 250, având vecinătăţile: Nord – Petre D-tru, Est – Burtă Marin, Sud – Baltă Alex., Vest – Drum; o includerea moştenitorului defunctului BURTĂ MARIN. • Obligă pârâtele COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR ARGEŞ şi COMISIA LOCALĂ POPEŞTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 A FONDULUI FUNCIAR, fiecare potrivit competenţelor legale în materie de fond funciar, la emiterea unui nou titlu de proprietate în locul titlului de proprietate nr. 98152 din data de 27.07.1997 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Judeţul Argeş, în cadrul căruia: o să fie excluse suprafeţele din secţiunea B (suprafaţa primită în intravilan) cu privire la care s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate conform celor de mai sus; o să fie înlocuit moştenitorul defunctului BURTĂ MARIN cu moştenitorul defunctului „BURTĂ ELISABETA” din secţiunea „moştenitorii defunctului(ei)”, celelalte menţiuni urmând să fie menţinute conform titlului de proprietate nr. 98152 din data de 27.07.1997 iniţial. • Obligă pârâtele COMISIA JUDEŢEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR ARGEŞ şi COMISIA LOCALĂ POPEŞTI DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991 A FONDULUI FUNCIAR, fiecare potrivit competenţelor legale în materie de fond funciar, la emiterea unui nou titlu de proprietate pentru „Cetăţeanul(a) BOŞTINĂ ILIE, moştenitorii defunctului(ei) BURTĂ MARIN”, pentru următoarele suprafeţe primite în intravilan (secţiunea B): (i) suprafaţa de 0 ha 0800 mp având categoria de folosinţă arabil, situată în tarla (solă) 3, parcelă 249, având vecinătăţile: Nord – Petre D-tru, Est – Vlad Alex., Sud – Baltă Alex., Vest – Burtă Marin; şi (ii) suprafaţa de 0 ha 1000 mp având categoria de folosinţă curţi construcţii, situată în tarla (solă) 3, parcelă 250, având vecinătăţile: Nord – Petre D-tru, Est – Burtă Marin, Sud – Baltă Alex., Vest – Drum. Admite cererea curatorului special desemnat pentru pârâta Zamfir Otilia-Lăcrămioara, avocat Iulia LUŢU, de majorare a onorariului de la suma de 1020 lei până la suma de 2200 lei. În consecinţă, obligă reclamanta SIMIONESCU FLORICA să achite în mod direct curatorului special diferenţa de onorariu de 1180 lei. Cu drept de apel la Tribunalul Argeş, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 23.07.2025.

9 iulie 2025, ora 11:00
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 23.07.2025, pronunţarea hotărârii urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.07.2025.

26 iunie 2025, ora 11:00
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 09.07.2025, pronunţarea hotărârii urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.06.2025.

12 iunie 2025, ora 11:00
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 26.06.2025, pronunţarea hotărârii urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.06.2025.

28 mai 2025, ora 11:00
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 12.06.2025, pronunţarea hotărârii urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2025.

14 mai 2025, ora 11:00
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână pronunţarea
Soluția pe scurt: Amână pronunţarea la data de 28.05.2025, pronunţarea hotărârii urmând a fi efectuată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.05.2025.

22 ianuarie 2025, ora 11:00
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Încuviinţează solicitarea expertului Negru Gheorghe, în specialitatea topografie. Dispune majorarea onorariului expertului la suma de 3260 lei. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, ca în termen de o lună de la terminarea şedinţei de judecată, să depună la dosar dovada achitării diferenţei onorariului de expert în sumă de 1960 lei. Revine cu adresă la expertul numit pentru a fi înştiinţat să efectueze, după citarea părţilor şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat în cauză cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce se va acorda, însoţit de dovezile de convocare a părţilor şi cu menţiunile referitoare la onorariu. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen la data de 14.05.2025, ora 11,00, pentru când reclamanta, pârâtul Boştină Cristinel şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2025.

23 octombrie 2024, ora 10:30
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Termen preschimbat
Soluția pe scurt: Prin încheierea de şedinţă din data de 09.09.2024 termenul de judecată acordat a fost preschimbat la data de 16.10.2024.

16 octombrie 2024, ora 10:30
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Asupra cererii de majorare onorariu curator special urmează a se pronunţa odată cu fondul cauzei, când va putea fi analizată cererea prin raportare la întreaga activitate prestată de curator. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiza în specialitatea topografie. Stabileşte drept obiective ale expertizei în specialitatea topografie: -să se identifice terenul în suprafaţă de 1800 mp. (din care suprafaţa de 300 mp. teren curţi-construcţii şi 1500 mp. teren arabil) situat în com. Popeşti, sat Palanga nr. 43, judeţul Argeş, ce face obiectul cererii de chemare în judecată, cu transpunerea în schiţă grafică cu indicarea amplasamentului, a limitelor şi a vecinătăţilor şi cu indicarea categoriei de folosinţă a acestuia. -să se facă precizarea dacă din documentaţia analizată cu ocazia realizării expertizei reiese şi în rolul cui a aparţinut acest teren înainte de colectivizare. Desemnează expert tehnic în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi din lista experţilor autorizaţi comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş pe expertul Negru Gheorghe. Stabileşte onorariul provizoriu de expertiză în cuantum de 1300 lei în sarcina reclamantei şi pune în vedere acesteia, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, dovada plăţii acestuia. După depunerea la dosarul cauzei din partea reclamantei a dovezii de achitare a onorariului, instanţa va emite adresă la expertul numit pentru a fi înştiinţat să efectueze, după citarea părţilor şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat în cauză cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce se va acorda, însoţit de dovezile de convocare a părţilor şi va emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a comunica numirea în cauză a expertului Negru Gheorghe, în specialitatea topografie. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului şi acordă termen la data de 22.01.2025, ora 11,00, pentru când reclamanta, pârâtul Boştină Cristinel şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2024.

9 septembrie 2024, ora 12:00
Complet: C9-1 - civil camera de consiliu
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Admite sesizarea din oficiu de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată acordat iniţial la data de 23.10.2024, pentru data de 16.10.2024, pentru când se menţin măsurile de la termenul anterior şi se vor cita părţile cu menţiune despre măsura preschimbării, potrivit disp. art. 241 alin.3 C.p.civ. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.09.2024.

26 iunie 2024, ora 09:30
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Reia procedura de citare cu atenţionarea factorului poştal (în privinţa pârâţilor Boştină Cristinel şi Stoica Cristinel). Menţine prorogată discutarea probei cu expertiza, în specialitatea topografie pentru a se identifica terenul în suprafaţă de 1800 mp., categoria de folosinţă a acestuia, în rolul cui a fost acest teren înainte de colectivizare. Menţine prorogată discutarea cererii formulate de curatorul special desemnat pentru pârâta Zamfir Otilia Lăcrămioara, avocat Luţu Iulia, prin care solicită suplimentarea onorariului de curator. Amână judecarea cauzei, pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 23.10.2024, ora 10,30, pentru când reclamanta, pârâtul Boştină Cristinel şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.06.2024.

29 mai 2024, ora 10:30
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Având în vedere faptul că prin Hotărârea nr. 4/15.04.2024 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Costeşti au fost desfiinţate completurile de judecată C7-1 penal, C7-1 penal-fond-cu arestaţi, C7-1 cameră preliminară, C7-1 civil şi C7-1 civil -cameră de consiliu şi create completurile C8-1 penal, C8-1 penal-fond-cu arestaţi, C8-1 cameră preliminară, C8-1 civil, C8-1 civil -cameră de consiliu şi C9-1 penal, C9-1 penal-fond-cu arestaţi, C9-1 cameră preliminară, C9-1 civil şi C9-1 civil -cameră de consiliu, prezenta cauză va fi soluţionată de completul învestit în urma repartizării ciclice a dosarelor, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 16.04.2024 şi depus la dosar.

29 mai 2024, ora 10:30
Complet: C9-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Pune în vedere reclamantei, prin avocat, ca în termen de 5 zile de la terminarea şedinţei de judecată să indice la dosar adresa de citare a pârâtului Boştină Cristinel. Reia procedura de citare cu atenţionarea factorului poştal (în privinţa pârâţilor Boştină Cristinel şi Stoica Cristinel). Menţine prorogată discutarea probei cu expertiza, în specialitatea topografie pentru a se identifica terenul în suprafaţă de 1800 mp., categoria de folosinţă a acestuia, în rolul cui a fost acest teren înainte de colectivizare. Amână judecarea cauzei, pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 26.06.2024, ora 09,30, pentru când reclamanta şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.05.2024.

10 aprilie 2024, ora 10:30
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Reia procedura de citare cu pârâtul Stoica Cristinel, la ambele adrese, şi cea indicată de reclamantă şi cea indicată în referatul întocmit cu ocazia accesării bazei de date DEPABD, cu atenţionarea factorului poştal să indice numele şi calitatea primitorului citaţiei. Menţine prorogată discutarea probei cu expertiza, în specialitatea topografie pentru a se identifica terenul în suprafaţă de 1800 mp., categoria de folosinţă a acestuia, în rolul cui a fost acest teren înainte de colectivizare. Amână judecarea cauzei, pentru îndeplinirea procedurii de citare şi acordă termen la data de 29.05.2024, ora 10,30, pentru când reclamanta şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.04.2024.

10 ianuarie 2024, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Pune în vedere reclamantei, prin avocat, ca în termen de 3 zile de la terminarea şedinţei de judecată să depună la dosarul cauzei arbore genealogic pornind de la autorul comun indicat în titlul de proprietate nr.98152/27.07.1997 şi pentru toţi moştenitorii autorului, cu indicarea descendenţilor acestora, acolo unde este cazul, cu menţiunea dacă sunt sau nu în viaţă, iar dacă sunt în viaţă să se indice numele corect şi integral şi domiciliul, iar unde nu este cunoscut domiciliul să indice alte date, care să permită efectuarea de verificări în baza de date DEPABD. Dispune conceptarea şi citarea celor ce vor fi indicaţi de reclamantă ca fiind descendenţi ai moştenitorilor autorului, în calitate de pârâţi. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, pentru ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, acte de stare civilă în dovedirea legăturilor de rudenie între autorul comun şi descendenţi ce vor fi indicaţi în arborele genealogic sau să indice alte date, care să permită efectuarea de verificări în baza de date DEPABD. Prorogă discutarea probei cu expertiza, în specialitatea topografie pentru a se identifica terenul în suprafaţă de 1800 mp., categoria de folosinţă a acestuia, în rolul cui a fost acest teren înainte de colectivizare. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei, note de şedinţă cu obiective pentru expertiză. Amână judecarea cauzei, pentru îndeplinirea procedurii de citare şi acordă termen la data de 10.04.2024 (la solicitarea reclamantei, prin avocat), ora 09,30, pentru când reclamanta şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.01.2024.

4 octombrie 2023, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Încuviinţează citarea pârâtei Zamfir Otilia-Lăcrămioara prin publicitate: prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, pe portalul Judecătoriei Costeşti, la ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului. Desemnează pentru pârâtă, prin tragerea la sorţi de pe lista comunicată de Baroul Argeş, curator special pe avocat Luţu Iulia. Stabileşte onorariul de curator special în sumă de 1020 lei. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei dovada achitării acestui onorariu, în mod direct, curatorului special, sub sancţiunea suspendării cauzei. Dispune citarea curatorul special avocat Luţu Iulia cu menţiunea că a fost desemnată curator special pentru pârâta Zamfir Otilia-Lăcrămioara, prin care i se va aduce la cunoştinţă cuantumul onorariului, termenul de judecată şi i se va pune în vedere, ca după încasarea onorariului de curator şi până la următorul termen de judecată, să pregătească apărarea părţii pe care o reprezintă. Se aduce la cunoştinţă Baroului Argeş faptul că în prezenta cauză a fost desemnată curator special, avocat Luţu Iulia. După îndeplinirea procedurii de citare în cauză se va dispune în privinţa conceptării şi citării în cauză a persoanelor indicate ca moştenitori. Amână judecarea cauzei, pentru îndeplinirea procedurii de citare şi acordă termen la data de 10.01.2024, ora 11,00, pentru când reclamanta şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.10.2023.

14 iunie 2023, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Reluarea procedurii de citare a pârâtei Zamfir Otilia Lăcrămioara, urmând ca la următorul termen să fie pusă în discuţie procedura de citare prin publicitate a acestei pârâte, dacă va fi cazul. Reluarea procedurii de citare cu pârâta Mihăilă Mariana. După îndeplinirea procedurii în cauză se va dispune în privinţa conceptării şi citării în cauză a persoanelor indicate ca moştenitori. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia să indice la dosarul cauzei, domiciliile lui Boştină Mirela şi Boştină Cristian, indicaţi a fi moştenitori ai lui Boştină Stelică, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, prev. de disp. art. 242 C.p.civ. Amână judecarea cauzei, pentru lipsă de procedură şi îndeplinire de măsuri şi acordă termen de judecată la data de 04.10.2023, ora 11,00, pentru când reclamanta şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.06.2023.

5 aprilie 2023, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Pune în vedere reclamantei, prin avocat, ca până la următorul termen de judecată să indice la dosarul cauzei, domiciliul actual al pârâtei Zamfir Otilia Lăcrămioara sau să facă dovada demersurilor întreprinse în acest sens şi totodată dispune efectuarea de verificări în baza de date DEPABD cu privire la această pârâtă. Se reia citarea pârâtei Zamfir Otilia Lăcrămioara la actualul domiciliu sau la cel rezultat în urma verificărilor în baza de date DEPABD, în situaţia în care aceasta apare înregistrată cu un alt domiciliu. Menţine în sarcina reclamantei, prin avocat, obligaţia ca până la următorul termen de judecată să indice la dosarul cauzei moştenitorii lui Boştină Viorica (moştenitoarea lui Boştină Voicu) sau să comunice la dosar, date de stare civilă ale acestora pentru ca instanţa să poată face demersuri, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, prev. de disp. art. 242 C.p.civ. Se reia citarea pârâţilor Boştină Victoria, Mihăilă Mariana şi Zamfir Otilia Lăcrămioara, cu menţiunea ca până la următorul termen să precizeze, în scris, la dosar, moştenitorii lui Boştină Viorica şi de a depune la dosar, în copie conformă cu originalul, certificatul de deces al acesteia sau să depună anexa nr. 24 pentru această defunctă, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare faţă de dispoziţia instanţei. Menţine în sarcina reclamantei, prin avocat, obligaţia să facă demersuri, pentru ca până la următorul termen de judecată să indice moştenitorii lui Baboiu Gheorghe, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, prev. de disp. art. 242 C.p.civ. Amână judecarea cauzei, pentru lipsă de procedură şi îndeplinire de măsuri şi acordă termen de judecată la data de 14.06.2023, ora 11,00, pentru când reclamanta şi comisiile de fond funciar au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează ceilalţi pârâţii, cu menţiunea de mai sus, după caz. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.04.2023.

8 februarie 2023, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Constată că reclamanta, prin avocat, a formulat la acest termen de judecată cerere modificatoare, în sensul că se solicită modificarea titlului de proprietate, prin excluderea numitului Baboi Gheorghe şi includerea în titlu, în locul acestuia a numitei Baboiu Maria. Pune în vedere, prin citaţie, tuturor pârâţilor să precizeze dacă sunt de acord cu modificarea acţiunii după termenul prev. de art. 204 C.p.civ. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, ca până la următorul termen de judecată să indice la dosarul cauzei moştenitorii lui Boştină Viorica (moştenitoarea lui Boştină Voicu) sau să comunice la dosar, date de stare civilă ale acestora pentru ca instanţa să poată face demersuri, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, prev. de disp. art. 242 C.p.civ. Dispune citarea pârâţilor Boştină Victoria, Mihăilă Mariana şi Zamfir Otilia Lăcrămioara, cu menţiunea ca până la următorul termen să precizeze, în scris, la dosar, moştenitorii lui Boştină Viorica şi de a depune la dosar, în copie conformă cu originalul, certificatul de deces al acesteia sau să depună anexa nr. 24 pentru această defunctă, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare faţă de dispoziţia instanţei. Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să facă demersuri, pentru ca până la următorul termen de judecată să indice moştenitorii lui Baboiu Gheorghe, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, prev. de disp. art. 242 C.p.civ. Amână judecarea cauzei, pentru îndeplinirea de obligaţii şi pentru precizări şi acordă termen de judecată la data de 05.04.2023, ora 11,00, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 229 alin. 1 C.p.civ. şi se citează pârâţii cu menţiunea de mai sus. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2023.

23 noiembrie 2022, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Emite adresă către Oficiul de stare civilă Sector 6 Bucureşti, cu privire la moştenitorii numitului Boştină Stelian (Stelică), respectiv Boştină Mirela şi Boştină Cristian, cu indicarea datelor depuse de reclamantă la acest termen de judecată. Admite cererea formulată de reclamantă şi dispune conceptarea, respectiv introducerea în cauză a numitei Boştină Victoria, care urmează a fi citată, conform art. 79 C.proc.civ., la domiciliul ce rezultă din cartea de identitate depusă de reclamantă, precum şi a numitei Mihăilă Mariana, care urmează a fi citată, conform art. 79 C.proc.civ.. Efectuează de verificări în DEPABD cu privire la domiciliul actual al numitei Zamfir Otilia-Lăcrămioara şi o citează la adresa ce va rezulta din verificări. Pune în vedere reclamantei să precizeze, în scris, moştenitorii defunctului Baboiu Gheorghe, urmând a verifica dacă aceştia sunt deja introduşi în cauză sau nu. De asemenea, din oficiu, emite adresă către primăria comunei Vaideeni, jud. Vâlcea, pentru a comunica extrasul de naştere, cu menţiuni privind căsătorii/copii, cu privire la defunctul Baboiu Gheorghe. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, amână cauza şi acordă termen, la solicitarea avocatului reclamantei, la data de 08.02.2023, ora 11:00, pentru când părţile care nu au termenul în cunoştinţă se citează. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Noiembrie 2022.

12 octombrie 2022, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Citează şi conceptează moştenitorii defunctei Boştină Ecaterina, respectiv Pop Vasile Corneliu şi Pop Daniel, potrivit disp. art. 79 C.proc.civ., cu menţiunea de a depune certificatul de deces al lui Boştină Ecaterina, încheiere privind verificările evidenţelor succesorale sau certificat de moştenitor, precum şi actele de stare civilă, sub sancţiunea amenzii. Citează şi conceptează moştenitorii defunctului Popescu Ilie, respectiv Beltic Magdalena Georgiana, potrivit disp. art. 79 C.proc.civ., cu menţiunea de a depune certificatul de deces al lui Popescu Ilie, încheiere privind verificările evidenţelor succesorale sau certificat de moştenitor, precum şi actele de stare civilă, sub sancţiunea amenzii. Efectuarea de verificări în DEPABD cu privire la moştenitorii defuncţilor Boştină Voicu, Baboiu Gheorghe, Boştină Stelică, însă, având în vedere necesitatea unor minime date de stare civilă, menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a le indica (data naşterii, data şi locul decesului, părinţi, ultimul domiciliu cunoscut), până la următorul termen, sub sancţiunea suspendării. Emite adresă către primăria Sector 6 Bucure?ti, pentru a comunica Anexa 24 privind pe defunctul Baboiu Gheorghe şi/sau să indice moştenitorii acestuia şi adresele lor de domiciliu. În vederea îndeplinirii obligaţiilor, amână cauza şi acordă termen la data de 23.11.2022, ora 11:00, pentru când se citează şi conceptează moştenitorii defuncţilor Boştină Ecaterina şi Popescu Ilie. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Octombrie 2022.

6 iulie 2022, ora 11:00
Complet: C7-1 - civil
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt: Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune extras de informare OCPI, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară sau certificat emis de acelaşi birou (în cazul în care terenurile nu sunt înscrise în cartea funciară) din care să rezulte dacă suprafeţele de teren de 800 m.p. respectiv 1000 m.p., înscrise în TP nr. 98152/1997, sunt sau nu înscrise în cartea funciară, sub sancţiunea suspendării cauzei. Pune în vedere reclamantei să depună, în scris, numele şi prenumele persoanelor pe care le solicită a fi introduse în cauză sau a moştenitorilor acestora, înscrise pe titlul de proprietate, precum şi adresele lor de domiciliu, sau a tuturor datelor de identificare necesare în vederea identificării adreselor, sub sancţiunea suspendării cauzei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar înscrisuri din care să reiasă modul de dobândire a casei de locuit, precum şi înscrisuri din care să reiasă regimul juridic al terenului, respectiv dacă acesta a fost dat ca lot în folosinţă. Emite adresă către primăria com. Popeşti pentru a depune registrul agricol, integral, privind pe Burta Elisabeta şi Burta Marin, anterior anului 1986, respectiv din 1945, să precizeze actele în baza cărora aceştia figurau înscrişi la rolul fiscal cu suprafaţă de 1800 mp, precum şi motivele şi actele în baza cărora ulterior a fost înscrisă modificarea privind aceste suprafeţe, respectiv că, în 1986 - 1989 figurau cu 1800 m.p., iar ulterior, în 1990, aceştia apar înscrişi doar cu 1000 m.p. (se va comunica în copie adeverinţa de la f. 18). Cu menţiunea de a preciza dacă în prezent aceştia/moştenitorii figurează înscrişi cu vreo suprafaţă de teren şi care este aceasta. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, amână cauza şi acordă termen la data de 12.10.2022, ora 11:00, pentru când părţile care nu au termenul în cunoştinţă se citează. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iulie 2022.



Pagina principală