Informații dosare ce cuprind 769/111/2025

(date furnizate de portalul instanțelor de judecată)

1. Numărul dosarului: 769/111/2025
Data înregistrării: 11 martie 2025, ora 12:36:00
Data ultimei modificări: 6 noiembrie 2025, ora 15:18:43
Instanță: Tribunalul Bihor
Secție: Secţia a II-a Civila
Materie: Faliment
Obiect: deschiderea procedurii la cererea creditorului
Stadiu procesual: Fond

Părți:
DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA, PRIN A.J.F.P. BIHOR - Creditor
REBISTELLA TRANSPORT S.R.L. - Debitor

Ședințe:
13 noiembrie 2025, ora 09:00
Complet: Falimente 06
Tip soluție: Amână cauza
Soluția pe scurt:

14 iulie 2025, ora 09:00
Complet: Faliment06 - Camera de consiliu
Tip soluție: Încheiere
Soluția pe scurt: Admite cererea formulată de Cabinete POPA RESTRUCTURARE & INSOLVENŢĂ SPRL , în calitate de administrator judiciar provizoriu al debitoarei REBISTELLA TRANSPORT SRL . Raportat la prevederile art. 97 alin.1 din Legea 85/2014, dispune majorarea cu 40 de zile a termenului pentru depunerea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 14.07.2025.

5 iunie 2025, ora 09:00
Complet: Falimente 06
Tip soluție: Legea 85/2006 privind insolventa
Soluția pe scurt: Admite cererea formulată de creditoarea D.G.R.F.P. Cluj Napoca - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE Bihor, împotriva debitorului REBISTELLA TRANSPORT SRL. În temeiul art. 3 coroborat cu art. 38 alin. 1 şi art. 70 din Legea nr. 85/2014 dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitorului REBISTELLA TRANSPORT SRL . În temeiul art. 45 coroborat cu art. 73 din Legea nr. 85/2014, numeşte administrator judiciar provizoriu pe POPA RESTRUCTURARE & INSOLVENŢĂ SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 85/2014, a cărui retribuţie provizorie va fi de 500 lei, onorariul definitiv urmând a fi stabilit ulterior, în funcţie de decont. În baza art. 74 din Legea nr. 85/2014 pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii să depună la dosar actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1. Dispune administratorului judiciar să îndeplinească atribuţiile prev. de lege şi prezenta sentinţă, urmând să emită şi notificările conf. art. 100 rap. la art. 73 din Legea 85/2014. În baza art.83 alin.2, după rămânerea definitivă a prezentei hotărârii de deschidere a procedurii toate actele şi corespondenţa emise de debitor, administratorul judiciar vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective. În temeiul art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 dispune ca administratorul judiciar să întocmească şi să prezinte în termen de 20 de zile de la desemnare un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală. În temeiul art. 99 şi 100 din Legea nr. 85/2014: Dispune ca administratorul judiciar să notifice conform codului de procedură civilă deschiderea procedurii insolvenţei tuturor creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru efectuarea menţiunii, notificare ce va cuprinde şi următoarele termene: - termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei 21.07.2025. - termenul de verificare a creanţelor, întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 11.08.2025. - termenul de depunere a contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor - 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului. - termenul de întocmire şi depunere a tabelului definitiv 08.09.2025. Administratorul judiciar va publica notificarea şi într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, conform art. 99 alin. 3 din Legea nr. 85/2014. Administratorul judiciar va convoca, va conduce şi va asigura secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor, urmând să convoace prima adunare a creditorilor cu respectarea dispoziţiilor art.100 lit. e. În baza art. 97 din Legea 85/2014 dispune administratorului judiciar să întocmească şi să depună în termen de maxim 40 de zile de la desemnare, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. Conform art.74 din aceeaşi lege în termen de 10 zile de la prezenta, debitoarea este obligată prin administratorul său să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin 1 din aceeaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea 85/2014 dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Prezenta sentinţă se va notifica de către administratorului judiciar debitoarei, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului, organului financiar local, O.C.P.J. dacă debitoarea are bunuri supuse intabulării, băncilor la care are conturi deschise. Dispune comunicarea prezentei debitoarei, creditoarei, administratorului judiciar, instanţelor arondate Tribunalului Bihor şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pune în vedere practicianului în insolvenţă să depună la dosarul cauzei dovezile de publicare în BPI în toate situaţiile în care legea stabileşte în sarcina sa obligaţia de publicare. Fixează termen la data de 13.11.2025, camera 66, ora 9:00. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Bihor – Secţia a II-a civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 05.06.2025.



Pagina principală